Sinaxar 20 Noiembrie

În această lună, în ziua a douăzecea, pomenirea Preacuviosului şi de
Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Grigorie Decapolitul.

Acest sfânt era din Isauria, născut şi crescut într-una din cele zece
cetăţi, ce se cheamă Irinopol, fecior al lui Serghie şi al Mariei, în
vremurile necredincioşilor luptători împotriva icoanelor. Când a fost de
opt ani a fost dat la carte şi învăţând s-a făcut de vârstă şi se găteau
părinţii să-l însoare; iar el fugind pe ascuns, mai ales pentru eresul
luptătorilor împotriva icoanelor umbla din loc în loc, sărutând pe cei ce
mărturiseau pentru sfintele icoane şi strângând la sine de la aceia folos
sufletesc. Apoi, supunându-se pe sine la toată înfrânarea şi aspra
petrecere, s-a luptat cu multe ispite şi mai ales cu cele aduse de la
demoni; pentru care s-a şi arătat mare făcător de minuni. Acesta a mers şi
în Asia şi la Bizanţ dorind să mărturisească pentru sfintele icoane. Iar
de acolo s-a dus la Roma şi, străbătând tot Apusul şi spăimântând pe mulţi
cu semnele şi cu minunile ce făcea, iarăşi s-a întors la Bizanţ; şi de
acolo s-a dus la muntele Olimpului. Deci suindu-se acolo şi topindu-se
foarte, s-a îmbolnăvit de idropică, încât numai după glas era cunoscut de
cei ce-l ştiau. Deci pogorându-se din munte s-a dus la Tesalonic şi de
acolo venind iarăşi la Bizanţ a aflat pe Simeon mărturisitorul şi
purtătorul de Dumnezeu închis în temniţa pentru sfintele icoane. Şi
închinându-i-se şi rugându-l mult să se roage pentru el, cu pace s-a
săvârşit. Sfintele moaşte, ale acestui Sf. Grigorie, se află întregi în
România la sfânta Mănăstire Bistriţa-Vâlcea, care este făcută din temelie
de răposatul ban Barbu Craiovescul. Acesta cu multă cheltuială a adus
aceste sfinte moaşte la această sfântă mănăstire, unde se află şi până
astăzi făcătoare de minuni, prin care şi sfânta mănăstire de multe
primejdii este ferită şi pământul acesta multă folosinţă şi ajutor are;
iar cine merge la sfântul cu smerenie şi cu credinţa află folosinţă şi
tămăduire atât trupeşte cât şi sufleteşte.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Proclu,
arhiepiscopul Constantinopolului, care a fost ucenic al fericitului Ioan
Hrisostomul şi moştenitor al scaunului lui.

Acest între sfinţi Părintele nostru Proclu a fost pe vremea împărăţiei lui
Teodosie cel mic, în anii patru sute opt. Fiindcă era cucernic şi
îmbunătăţit a fost hirotonit episcop al Cizicului de către Sfântul
Sisinie, patriarhul Constantinopolului. Şi mergând la Cizic nu a fost
primit de către clericii eparhiei sale, căci aveau hirotonit pe altul cu
numele Dalmat. Pentru aceasta s-a întors înapoi la Constantinopol rămânând
fără de eparhie. Iar după ce a murit Maximian, patriarhul
Constantinopolului, care se prăznuieşte la douăzeci şi una ale lui
Aprilie, în timp ce încă se aflau moaştele lui în altarul marii biserici a
fost ales Proclu patriarh al Constantinopolului. Şi s-a suit în scaun în
ziua mântuitoarelor patimi ale Domnului, adică în Sfânta şi Marea Joi.
Deci bine vieţuind şi bine conducând Biserica doisprezece ani şi trei
luni, cu pace s-a mutat către Domnul.

Tot în această zi, pătimirea Sfântului Mucenic Dasie cel din Durostor
(Silistra).

Acest sfânt a trăit pe vremea lui Maximian în anii două sute nouăzeci şi
opt, aflându-se în cetatea Durostor, care se afla aproape de fluviul
Dunării. În această cetate era obicei să săvârşească elinii în tot anul
serbarea zeului lor Cronos. Mai înainte cu treizeci de zile de această
serbare, alegeau un ostaş tânăr şi frumos la faţă şi-l găteau spre jertfă.
Pe acesta mai întâi îl îmbrăcau împărăteşte, apoi îl îndemnau ca să-şi
facă el mai întâi orice poftă a sa şi apoi îl junghiau peste jertfelnicul
lui Cronos. Când a venit rândul să fie jertfit şi ostaşul acesta Dasie,
ostaşii cei împreună cu dânsul îl sileau ca să-şi împlinească orice poftă
a să. Iar Dasie şi-a pus în minte un gând foarte bun şi înţelept şi a zis
către ei: "Fiindcă este să mor, mai bine îmi este să mor pentru Hristos ca
un creştin". Deci înfăţişat fiind la divanul guvernatorului a mărturisit
cu îndrăzneală pe Hristos. De aceasta fiind înştiinţat Diocleţian şi
Maximian, au adus înaintea lor pe sfântul şi, fiindcă în privelişte a
mărturisit bună cinstire, multe chinuri a luat de la ei şi la sfârşit i
s-a tăiat capul prin săbie şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nirsa episcopul şi Iosif
ucenicul său şi episcopul şi alţi împreună cu dânşii, care s-au săvârşit
în Persia prin sabie.

Din aceştia, Nirsa era episcop bătrân cu vârsta de optzeci de ani, iar
Iosif fiind cu aceeaşi vrednicie cinstit, adică episcop, era de optzeci şi
nouă de ani de bătrân. Împreună cu care şi alţi oarecare episcopi şi
preoţi şi din rândul celor mai simpli şi femei fecioare şi sihastre. Toţi
prin feluri de chipuri fiind cercetaţi şi cu felurite chinuri fiind
lămuriţi şi de credinţa nelepădându-se, li s-au tăiat capetele şi aşa au
luat cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Isachie, Ioan şi Savorie,
care cu pietre fiind împroşcaţi s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Gheitazet şi alţi trei,
care s-au săvârşit fiind împunşi cu suliţele.

Tot în această zi, pomenirea Sfintelor fecioare Tecla, Vautha şi Denahida,
care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Eustatie, Tespesie şi
Anatolie.

Aceştia au trăit în Gangria Galaţiei, pe vremea împăratului Maximian, în
anul 300. Toţi erau fii ai lui Filoteu şi ai Evseviei. Tatăl lor era din
Galaţia, iar maica lor din Nicomidia. Evstaţie se sârguia spre învăţătura
cărţilor, iar Tespesie şi Anatolie lucrau meşteşugul părintesc, fiind
tatăl lor vânzător de haine. Filoteu tatăl lor venind o dată de la Răsărit
la Nicomidia împreună cu fiul său Anatolie a fost învăţat credinţa lui
Hristos de Luchian preotul şi dascălul, cel ce călătorea împreună cu ei
şi, supunându-se învăţăturilor aceluia, au crezut în Hristos şi s-au
botezat. Iar Evstatie şi Tespesie, mergând şi ei la Nicomidia, s-au
întâlnit cu fericitul Antim, episcopul Nicomidiei, şi învăţând de la el
credinţa în Hristos s-au botezat şi ei; iar după aceea tatăl lor Filoteu a
fost hirotonit preot şi Evstatie hirotonit diacon.

Însă n-a trecut multă vreme şi au murit părinţii acestor sfinţi. Şi fiind
pârâţi la Maximian că sunt creştini, au fost bătuţi cu toiege şi puşi la
închisoare, în care venind dumnezeiescul înger, i-a dezlegat din legătură.
A doua zi au fost daţi la fiare şi, luptându-se cu ele, au rămas
nevătămaţi. Deci luându-i pe ei Antonie comitele şi ducându-i la Niceea
i-a pedepsit cu multe chinuri şi după aceea i-a aruncat în temniţă. În
care iarăşi arătându-li-se dumnezeiescul înger i-a uşurat pe ei de
durerile rănilor şi trupurile lor le-a făcut sănătoase. Acestea văzându-le
acel vărsător de sânge, a hotărât asupra lor moarte de sabie. Şi venind la
locul hotărât spre tăiere, fără de veste şi-au dat sfinţii sufletele lor
lui Dumnezeu, cu pace; iar gealaţii, cuprinşi fiind de frica tiranului,
le-au tăiat capetele, moarte fiindu-le trupurile.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Teoctist mărturisitorul şi
Patriciul, ce a fost famen, în zilele Teodorei Augustei împărătesei în
anii 829.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.
Amin.