Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credinta. Afișați toate postările

luni, 11 ianuarie 2010


de Dragos Paul Aligica HotNews.ro

Luni, 11 ianuarie 2010, 9:23 Actualitate | Opinii

Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul "Allah" pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iata ca in pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema izbucneste regulat in prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini.

Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni.

La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii.

In lumina acestei ideologii, tot mai influenta in redactiile si studiourile de pe toate meridianele, crestinii sunt, alaturi de evrei, agresorii si exploatatorii acestei lumi. Prin definitie, nu pot fi victime. Iar daca realitatea contrazice dogma, cu atat mai rau pentru realitate!

La baza piramidei, jurnalistii din organizatiile nationale si locale defileaza mesmerizati dupa ritmul impus la varf. Superficialitatea, lipsa oricaror principii in afara asimilarii instinctive a unor vagi ecouri ale stangismului liberal, la care se adauga pura si simpla lipsa de profesionalism, conduc toate in aceeasi directie.

Si totusi, evidenta pare sa fie covarsitoare: traim o epoca de mari persecutii anticrestine. Iar acestea se intampla, paradoxal, cu tacerea complice a mass-media occidentale si sub ochii popoarelor crestine, abulice in fata agresivitatii purtatorilor altor credinte si resemnate in fata edictelor liberalismului corect politic.

Faptele brute si stupefiante

Situatia este atat de frapanta, incat, pentru a nu parea de domeniul fabulatiei, orice discutie trebuie sa inceapa lasand pur si simplu faptele sa vorbeasca, urmandu-l pe Anthony Browne, unul dintre putinii jurnalisti din marile trusturi de presa interesat de chestiunea persecutiilor crestine si care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de partinire. Preoti crestini decapitati in India. Politia egipteana aresteaza si tortureaza in Cairo convertitii de la islamism. Atacuri asupra bisericilor in Pakistan. In Coreea de Nord, preotii risca in orice clipa condamnarea la moarte. Si acestea sunt doar o mostra.

Cei preocupati de eradicarea discriminarii, scrie Browne, pot usor gasi in Malaysia singura politica de actiune afirmativa in care o majoritate este privilegiata in fata unei minoritati. Este vorba de majoritatea mahomedana, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case si la educatie. In Pakistan, peste 5 milioane de crestini traiesc ca paria, aspirand la cariere cum ar fi curatatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislatiei, un mahomedan poate sa depuna marturie in justitie impotriva unui crestin; invers, nu.

In Indonezia, peste 10 mii de crestini au fost omorati in ultimii ani de catre musulmani in campanii de islamizare. In Egipt, coptilor le este interzis prin lege accesul la functia de sef al statului, accesul la universitatea de elita a tarii si sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile politiei si armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau economica mai inalta.

Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa ceara aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza deschis propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora. Convertirea la crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele crestine si chiar sotiile de preoti sunt rapite si convertite cu forta la Islam. In Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia, obligandu-i pe crestini sa se conformeze ei. In aceeasi tara, mii de crestini au fost asasinati in ultimii ani si numarul violentelor anticrestine este in crestere.

Persecutia crestinilor nu este insa un monopol al campionilor musulmani. In Sri Lanka buddhista  bisericile vandalizate si  inchise in ultimii ani se numara cu sutele. In India, nationalistii hindu au incitat sute de atacuri impotriva comunitatii crestine care, trebuie amintit, se afla acolo inca de la anul 100 d.H. Statul indian are programe de actiune afirmativa pentru castele inferioare si saracii hindu si buddhisti, dar nu si pentru cei crestini. In China, sute de case de rugaciune au fost inchise de autoritati si zeci, poate sute de preoti au fost trimisi in inchisori. In Coreea de Nord, crestinii nu numai ca sunt inchisi, dar sunt folositi drept cobai in experimentele cu arme biologice.

Dublul standard Occidental

Situatia crestinilor nu este dificila numai in China, Nigeria sau Egipt. Chiar si in asa-zisul Occident crestin, crestinismul este in defensiva, fiind continuu obiectul ridiculizarilor, "demitizarilor" si subminarii institutionalizate prin mass-media si in cultura populara promovata de aceasta. Dublul standard si ipocrizia troneaza. Nenumaratii occidentali afluenti ce-si gasesc o identitate si un sens vietii dedicandu-se unor cauze precum "apararea drepturilor omului" sau "salvarea mediului" par sa accepte in mod senin ideea ca discriminarea, lipsa de respect si violenta verbala sunt acceptabile, atat timp cat este vorba despre crestini si credintele lor.

Imaginile sfinte ale crestinilor pot fi batjocorite - aceasta se numeste "arta" si "libertate de expresie". Ale musulmanilor, nu - aceasta se numeste "respect multicultural" si "acceptarea diversitatii". Discriminarea este rea. Exceptand atunci cand cei discriminati sunt albi crestini. Atunci se numeste "actiune afirmativa" si este laudabila. Daca lucrurile suna caricatural, este pentru ca probabil asa si sunt, inainte de a depasi pragul in care devin tragice.

Fetele ipocriziei

Elocventa faptelor brute este incontestabila. In lume sunt, conform estimarilor Centrului pentru Libertate Religioasa, "peste 200 de milioane de crestini aflati sub amenintarea violentei din cauza credintei lor" si "aproximativ 350 de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce priveste accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata". Dupa cum concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "crestinii sunt cel mai mare grup din lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credintei".

Problema nu este absenta datelor privind aceste incalcari ale unor drepturi elementare, ci ca dramatica realitate reflectata de ele nu are un ecou semnificativ nici macar in tarile crestine. Si aici, de obicei discutiile pe aceasta tema revin la problema ipocriziei, implicite in toata aceasta ciudata situatie.

Occidentalii sunt partasii unui consens tacit: toata lumea stie ca, daca undeva in lume crestinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai putin grave decat cele indreptate impotriva lor, toate canalele de stiri ar vui. CNN, BBC si celelalte avanposturi ale propagandei stangii liberale ar recircula stirea non-stop, iar New York Times si The Guardian ar editorializa frenetic. Toata lumea pare sa stie aceasta si cu totii par sa o accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat.

In ultima instanta, pana si cei ce inteleg si sunt revoltati de situatie par sa spuna: ce altceva am putea face? Pana la urma este o lume in care BBC, organizatie creata si finantata de o tara crestina, cultiva ridiculizarea Bibliei si interzice orice referire ireverentioasa la Coran. O lume in care istoria recenta este rescrisa sub ochii nostri ca o "mare naratiune" a exploatarii imperialiste, avandu-i in rolurile principale negative pe evrei ("neconservatorii") si crestini ("fundamentalistii"). O lume in care obsesia elitelor de stanga occidentale sunt inchisorile CIA din Romania, si nu faptul ca soldatii romani le apara in Irak si Afganistan libertatea si confortul de care se bucura in mod parazitar.

Responsabilitati si intrebari

A incerca un raspuns la intrebarea "cum s-a ajuns aici?" cere o discutie separata. Cert este ca influenta masiva pe care stanga liberala o are in mass-media joaca un rol decisiv. A arunca insa toata responsabilitatea in bratele marilor trusturi media occidentale si a elitelor academice si politice de stanga este usor. Dar, in acelasi timp, si incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datoreaza crestinilor insisi.

Modul in care accepta actuala situatie, felul in care gasesc pretexte pentru a se uita in alta parte, elocventele sterile si afundarea in varii forme de escapisme si "chemari sociale" ecumenice, lasandu-si coreligionarii singuri in fata persecutiilor si martiriului sunt prea vizibile ca sa scape neobservate. Si toate sunt cu atat mai stupefiante, cu cat nici macar scuza neputintei nu poate fi invocata. Datorita inteligentei, credintei si fortei inaintasilor lor, popoarele civilizatiei iudeo-crestine occidentale sunt mostenitoarele unor resurse care fac din ele azi superputerile militare, politice si economice ale veacului.

Iata de ce, pentru cei ce, desi au o relatie indeobste neutra cu religia instituita, nu pot ramane indiferenti la nedreptatile si agresiunile anticrestine, atitudinea crestinilor practicanti din Occident ramane un mister: Cum poate fi explicata pasivitatea lor? Cat din aceasta se datoreaza unui masochism intrinsec crestinismului? Este crestinismul socialmente predestinat persecutiei? Este dorinta crestinilor de a se identifica cu patimile lui Hristos un motiv al atitudinii relaxate fata de actele de martiriu? Dar aceasta poate explica in cel mai bun caz motivatiile martirilor, dar nu si resemnarea si indolenta potentialilor martori.

Sunt crestinii aflati la adapost in SUA si Europa impacati cu soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu le pasa? Ce le spune credinta lor? Ce se petrece in mintile lor? Ce gandesc publicistii autodeclarati crestini care, altfel, peste tot in lume, insista sa fie o prezenta atat de vocala in dezbaterile privind teme culturale si politice de interes secular si secundar? Sunt intrebari al caror raspuns nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei comunitati de har si credinta, asista intrigati la o situatie a carei complexitate paradoxala o face greu de inteles si a carei nedreptate profunda o face imposibil de acceptat. 




marți, 13 octombrie 2009

“Doamne, mami, câte am mai putut să trec şi eu prin viaţa asta!”

Citez integral articolul Ultimele 9 zile care o mai pot salva pe Anamaria:

   Cuvintele unui copil de 9 ani, care a aflat că are cancer: “Doamne, mami, câte am mai putut să trec şi eu prin viaţa asta!”







O familie din Hunedoara urăşte de moarte ticăitul ceasului. Chiar în clipele astea, cancerul osos al fetiţei lor de 9 ani, Anamaria Boca, galopează spre metastază. Nouă zile, atât i-au mai rămas până atunci. Ultima şansă: operaţia la Viena, musai peste nouă zile. Nici o zi în plus.

Doctorii români au trimis-o acolo, aici n-au ce-i mai face. Clinica vieneză cere 30.000 de euro; părinţii fetei câştigă împreună nici 2.000 de lei: ea lucrează la croitorie, el – în fabrică.

Deocamdată au avut noroc, 5.000 de euro s-au strâns în câteva zile, de la prieteni, primărie şi câţiva afacerişti. Dar atât costă doar primele consultaţii la Viena. Mai rămâne de strâns restul… o avere pentru un orăşel ca Hunedoara.

“Mami, noi nu ne speriem, suntem cele mai tari”

Până acum trei săptămâni, familia Boca era fericită. Anamaria, singurul lor copil, nu făcuse o injecţie în viaţa ei în afară de vaccin şi nici nu călcase vreodată într-un spital. Sărea coarda, mergea pe bicicletă, se dădea cu rolele. Într-o seară s-a plâns că o doare piciorul drept. A doua seară la fel. În a treia zi, mama a dus-o la doctor.

După aia au curs toate, pe rând, ca într-un film de groază: radiologii, analize, ecografii, EKG-uri şi la urmă biopsia. Anamaria, copil alintat până acum, la spital a uimit pe toată lumea. La tomograf, de pildă, când au băgat-o în cutia aia pentru 45 de minute, zâmbea şi îşi încuraja mama: “Vezi, mami, noi nu ne speriem, suntem cele mai tari”.

La spital, cât a dormit cu mama în pat, o învelea peste noapte, să nu răcească. Când o vedea obosită, ea, copil, o trimitea pe mamă la somn, îngrijorată, ca un om mare. “La final, biopsia ţesutului moale tumoral a arătat clar că e cancer cu grad înalt de malignitate la peroneu. Zena, mama, m-a sunat imediat: sunt tâmpiţi că în cinci zile pot să spună aşa ceva, mi-a spus. Nu credea că e adevărat. Petre, tatăl, stă şi acum pe calmante. Piciorul drept al fetiţei e mai îngroşat cu doi centimetri decât cel sănătos. Medicina nu-şi poate explica de ce a apărut tumora şi când. Asta îmi spune că se poate întâmpla oricui, oricând, din senin”, ne spune Dana, prietenă a familiei. Lucrează cu Zena în fabrica de confecţii. În trei săptămâni, fetiţa s-a maturizat cât în cinci ani, zice. “După tot setul acela de analize, după două săptămâni de spitalizare, Anamaria atât a zis: «Doamne, mami, câte am mai putut să trec şi eu prin viaţa asta!»”.

10 lei, donaţia pensionarei amărâte

De şase zile, de când a început campania de donaţii pentru fetiţă, familia se bate cu timpul. Un adevărat război. Se numără banii strânşi şi zilele rămase până la metastază. Primul s-a mişcat învăţătorul, Tiberiu Dîscu: “Marţi, la ora 9, am aflat. Până la 11 împărţisem deja 450 de bileţele elevilor, cu anunţul umanitar, să le dea părinţilor şi diriginţilor; am continuat să împart pe la toate şcolile. Xeroxul din cancelarie a mers continuu, topurile de hârtie se duceau văzând cu ochii. Aşa, am strâns 3.000 de lei numai din clasa noastră. Un copil a venit cu 1.000 de lei, altul, sărac, cu 4 lei. Directorul a sunat pe la ziare, un jurnalist de la Radio România ne-a ajutat să facem un site de campanie. Vorbesc zilnic cu atâţia oameni, încât seara îmi încarc telefoanele şi după-amiază, pe la trei, trebuie să le reîncarc”.

De miercuri încolo, toate s-au derulat rapid, năucitor aproape. Mama a fugit la bănci, să deschidă conturi, apoi iar la spital şi iar pe la rude şi prieteni… “Într-o zi am făcut sute de afişe gratis, o ingineră ne-a tradus fişele medicale pentru Viena tot benevol. Duminică, la slujbă, se vor face colecte pe la toate bisericile din oraş, ortodoxe, catolice, penticostale sau reformate. Primăria ne-a dat 4.000 de lei. De la o singură bancă s-au strâns 5.000 de lei, în două ore jumate. La o întrunire a oamenilor de afaceri într-o singură oră am strâns 2.100 de lei. O pensionară amărâtă a trimis 10 lei, că atât mai avea. Doar o singură instituţie s-a supărat că am îndrăznit să punem un afiş pe geam”, zice Dana. Ieri era în centrul oraşului cu o cutiuţă pentru donaţii. O parte din bani au sosit datorită site-ului www.ajutorpentruana.info; sute de persoane au aflat povestea fetiţei şi mai departe au trimis linkul pe e-mail. În redacţia Gândul, de exemplu, mesajul s-a ivit din senin, pe mailul unui coleg.

Donatorul de la miezul nopţii

Alaltăieri la miezul nopţii, telefonul Danei a sunat din nou – era un donator din alt oraş, primise linkul pe e-mail, încercase să doneze online şi nu reuşise. Încăpăţânat, omul încerca să afle de la Dana cum poate face să dea şi el un ban. În timp ce vorbeam cu familia Boca, iar a sunat mobilul Danei. Erau trei măicuţe de la o mănăstire din Moldova. Voiau să doneze. Nimeni din familie nu le cunoaşte pe călugăriţe. “Vărul din Iaşi trebuie să fie. Sigur el a anunţat, că n-avea cine altul”, a şoptit tatăl. Apoi şi-a plecat privirea, ca şi cum ar fi mulţumit unei persoane invizibile.

Dar toate acestea sunt donaţii mici şi în ritmul ăsta e greu de spus dacă se vor strânge toţi banii în 14 zile. Mai toată Hunedoara a aflat de Anamaria, dar bogaţii oraşului n-au apărut până acum cu o sumă mai importantă.

Ce poţi cumpăra cu 25.000? Răspuns: “Operaţia mea”

În vremea asta, din dormitorul ei, fetiţa visează la ce se va face când va creşte. Poliţistă. Dar ca să ajungă la asta ştie că e musai să fie joi la 11 la spital la Viena. Şi e chiar bucuroasă, fiindcă la joacă fetiţele i-au povestit cum că oraşul e plin de carusele şi de parcuri pentru distracţii. Şi-a calculat ea că Viena trebuie că e un oraş ceva mai mare decât Hunedoara şi cu mai multe ambulanţe decât Timişoara. La spital o să-şi ia cu ea “patul mare” – un cearceaf cu clovni coloraţi de când era ea bebeluş, un pui de pernuţă de acasă şi… pe iepuraşele de pluş Ana şi Alexandra. “Ana e cea roz, Alexandra cea albă, amândouă sunt la fel de pufoase. Acum stau îmbrăţişate fiindcă sunt verişoare”, râde fetiţa. L-ar lua cu ea la spital şi pe motanul viu Jonică, şi pe câinele Nero, şi pe hamsterii Ţuţa şi Ţuţu, să fie acolo toţi când îşi revine din anestezie. Asta, desigur, dacă se vor strânge toţi banii pentru intervenţie. “Ce poţi cumpăra cu 25.000 de euro: o casă, o maşină?”, am întrebat-o pe fetiţă. “Operaţia mea”, ne-a răspuns.

Donaţiile se pot depune în conturile următoare:
RO61 BTRL 0630 1201 U109 90XX RON
RO36 BTRL 0630 4201 U109 90XX EUR, Banca Transilvania sucursala Hunedoara, Boca Zenaida Daniela
Cod Swift Banca Transilvania BTRLRO21HD1


RO19 RNCB 0160 1122 8164 0001 RON
RO89 RNCB 0160 1122 8164 0002 EUR, BCR, sucursala Deva, Boca Zenaida Daniela
Cod Swift BCR, RNCBROBUXXX


www.ajutorpentruana.info



Dumnezeu sa-i ajute si sa-i rasplateasca nevointa!