vineri, 9 aprilie 2010

CRIZA SI ROSTUL
Când te desparţi din vina ta, încerci o vreme să te lupţi cu ireversibilul, îţi dai seama că n-are sens, te lamentezi de formă şi renunţi. Când te desparţi din vina celuilalt, ai nevoie de o perioadă de timp ca să înţelegi ce s-a întâmplat. Iei povestea de la capăt, pas cu pas şi te chinui să pricepi ce n-a fost bine şi unde ar fi trebuit ca lucrurile să apuce pe alt drum.
La fel se întâmplă şi atunci când te desparţi de ţara ta. Dezamăgit, înşelat, mânios, îndurerat.
Nu ţi-e uşor s-o laşi. Ţara şi mama nu ţi le alegi. Te aşezi pe celălalt mal al lumii şi cauţi răspunsul: ce s-a întâmplat cu ţara mea de-am fost nevoit s-o părăsesc.
României i-a dispărut rostul. E o ţară fără rost, în orice sens vreţi voi. O  ţară cu oameni fără rost, cu oraşe fără rost, cu drumuri fără rost, cu bani, muzică, maşini şi ţoale fără rost, cu relaţii şi discuţii fără rost, cu minciuni şi înşelătorii care nu duc nicăieri.
Există trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pământul şi credinţa.


Bătrânii. România îi batjocoreşte cu sadism de 20 de ani. Îi ţine în foame şi în frig. Sunt umiliţi, bruscaţi de funcţionari, uitaţi de copii, călcaţi de maşini pe trecerea de pietoni. Sunt scoşi la vot, ca vitele, momiţi cu un kil de ulei sau de mălai de care, dinadins, au fost privaţi prin pensii de rahat. Vite slabe, flămânde şi bătute, asta au ajuns bătrânii noştri. Câini ţinuţi afară iarna, fără măcar o mână de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolosiţi. O fonotecă vie de experienţă şi înţelepciune a unei generaţii care a trăit atâtea grozăvii e ştearsă de pe bandă, ca să tragem manele peste. Fără bătrâni nu există familie. Fără bătrâni nu există viitor.

Pământul. Care pământ? Cine mai e legat de pământ în ţara aia? Cine-l mai are şi cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei susţine un program care se intitulează "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajaţi să crească pe lângă case tot ce le trebuie: un fruct, o legumă, o găină, un purcel. Foarte inteligent. Dacă se întâmplă vreo criză globală de alimente, thailandezii vor supravieţui fără ajutoare de la ţările "prietene". La noi chestia asta se numeşte "agricultură de subzistenţă" şi lui Tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca ţăranii să-şi cumpere roşiile şi şoriciul de la hypermarketuri franţuzeşti şi germane, că de-aia avem UE. Cântatul cocoşilor dimineaţa, lătratul vesel al lui Grivei, grohăitul lui Ghiţă până de Ignat, corcoduşele furate de la vecini şi iazul cu sălcii şi broaşte sunt imagini pe care castraţii de la Bruxelles nu le-au trăit, nu le pot înţelege şi, prin urmare, le califică drept nişte arhaisme barbare. Să dispară !
Din beţivii, leneşii şi nebunii satului se trag ăştia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pământ, ca nu erau în stare să-l muncească. Nu ştiu ce înseamnă pământul, câtă linişte şi câtă putere îţi dă, ce poveşti îţi spune şi cât sens aduce fiecărei dimineţi şi fiecărei seri. I-au urât întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineaţa şi plecau la câmp cu ciorba în sufertaş. Pe toţi gângavii şi pe toţi puturoşii ăştia i-au făcut comuniştii primari, secretari de partid, şefi de puşcării sau de cămine culturale. Pe toţi ăştia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de milă, de silă, creştineşte.
Credinţa. O mai poartă doar bătrânii şi ţăranii, câţi mai sunt, cât mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbrăcat, greu de dat jos, care trebuie împăturit într-un fel anume şi pus la loc în lada de zestre împreună cu busuioc, smirnă şi flori de câmp. Pus bine, că poate îl va mai purta cineva. Când or să moară oamenii ăştia, o să-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o variantă modernă de credinţă, cu fermoar şi arici, prin care ţi se vâd şi ţâţele şi portofelul burduşit. Se poartă la nunţi, botezuri şi înmormântări, la alegeri, la inundaţii, la sfinţiri de sedii şi aghesmuiri de maşini luxoase, la pomenirea eroilor Revoluţiei. Se accesorizează cu cruci făcute în grabă şi cu un "Tatăl nostru" spus pe jumătate, că trebuie să răspunzi la mobil.
"Scuze, dom' părinte, e urgent !"
Fugim de ceva ca să ajungem nicăieri. Ne vindem pământul să facă ăştia depozite şi vile de neam prost pe el. Ne sunăm bunicii doar de ziua lor, dacă au mai prins-o. Bisericile se înmulţesc, credincioşii se împuţinează, sfinţii de pe pereţi se gândesc serios să aplice pentru viza de Canada .
Băieţii noştri fură bancomate, joacă la pokere şi beau de sting pentru că ştiu de la televizor că fetele noastre vor bani, altfel se prostituează până găsesc un italian bătrân cu care se mărită. Părinţii noştri pleacă să culeagă căpşuni şi să-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct şi cancer pentru multinaţionalele lor, conduse de securiştii noştri.

Sună-ţi bunicii, pune o sămânţă într-un ghiveci şi aprinde o lumânare pentru vii şi pentru morţi.
Să trăieşti
 . 

miercuri, 7 aprilie 2010

Profitul fals al MLM-ului

de Bogdan Mateciuc

O invitatie

Un coleg de la serviciu vorbeste cu tine într-o zi. La un moment dat îti spune: "Pari genul de om care vrea mai mult. Nu te complaci în starea actuală". Esti flatat de complimentul lui. Înainte ca tu să-i răspunzi, el te întreabă: "As vrea sa-ti cer părerea despre ceva. M-ar ajuta mult, iar tu pari tipul de om care poate sesiza o oportunitate".

Seara, acasă la colegul tău, alături de alti câtiva oameni care ciugulesc fursecuri si beau suc, un om aruncă întrebarea: "Cum ar fi să aveti libertate financiară? Nu mă refer la a nu-ti mai face griji în legătură cu banii, ci la adevărata libertate financiară - să nu mai fie nevoie să mergi zi de zi la serviciul actual - si la posibilitatea să-ti trăiesti viata asa cum vrei tu". Încet-încet, pas cu pas, el relatează o poveste extraordinară, despre felul în care el si altii ca el au realizat aceasta: au scăpat de sefi capriciosi, de salarii mici, si au ajuns la adevărata libertate financiară! Si, cel mai important, el vrea să-ti spună cum poti face si TU asta!

Secretul, spune el, stă în a-ti face o retea de prieteni pe care să-i antrenezi să vândă o serie de produse deosebite. Eliminând intermediarii si cumpărând produsele direct de la producător, se pot realiza economii fantastice la bugetul gospodăriei. Vânzând direct utilizatorului si relatând "oportunitatea" si altora, reteaua îti poate aduce un venit care depăseste imaginatia ta!

Din păcate, există o problemă: aceste vise nu devin niciodată adevărate si, indiferent de cât efort aloci construirii echipei, realitate rămâne departe de visele tale. Construirea echipei îti consumă tot timpul si energia si te depărtează de familie si prieteni. Prietenii pe care încerci să-i atragi în afacere nu sunt deloc interesati de asa ceva si, mai mult, le displace faptul că te folosesti de relatia cu ei în scopuri mercantile. În cele din urmă, asemenea unui castel de cărti de joc, totul se prăbuseste. Împăratul, iată, este gol.

Putină istorie

În a doua jumătate a secolului 20 a înflorit un nou tip de afaceri "de-acasă", sub numele de multi-level marketing - o activitate legală care le permitea micilor companii să-si trimită produsele direct către utilizatorii din orasele mici, care nu aveau altfel acces la ele. La acea vreme, produsele se vindeau singure, iar aspectul piramidal era un mijloc prin care cei care lucrau la realizarea acestui sistem primeau o mică retributie pentru munca lor. Accentul era însă permanent pe produsul în sine.

De la începuturile timide ale vânzărilor din usă în usă, la sfârsitul anilor 1950, acest sistem de distributie a evoluat într-o afacere mondială de mii de miliarde, demnă de topul Fortune 500.

Cresterea fantastică a multi-level marketingului a fost sustinută de dezvoltarea unor sisteme motivationale si de "training" ample, care fac prozeliti folosindu-se de un set complet de valori morale si spirituale, care sunt prezentate ca fiind necesare pentru succesul afacerii. Discursul si elocinta vorbitorului capătă uneori valente cvasi-religioase.

Prima oară când am participat la o prezentare Amway mi-a fost dat să aud următoarea "pildă":

Un sat îndepărtat este amenintat de inundatie si toată lumea se pregăteste să plece. Cu mijloace de transport diverse, oamenii îsi salvează lucrurile esentiale din gospodării. Apele sosesc si încep să inunde casele. În timp ce oamenii deja se folosesc de bărci pentru a pleca, Ion se urcă pe vârful unei coline si asteaptă. Niste oameni se apropie de el într-o barcă si îl cheamă să plece cu ei. Ion le răspunde: "No, io am credintă că Dumnezeu va face o minune si totul va fi bine". Apele cresc în sat, animalele care nu au fost luate de oameni mor unele după altele. Ion este în continuare pe vârful colinei, în timp ce apele se apropie de el. Când lucrurile devin serioase în jurul său, el începe să strige la Dumnezeu: "Doamne, fă te rog ceva si scapă-mă de aici, că mă înec!" Dumnezeu răspunde: "Barca pe care ti-am trimis-o mai devreme, ai refuzat-o. Ce să fac acum cu tine?"

Vi s-au umezit ochii, nu-i asa?

Evident, la acea prezentare, noi trebuia să întelegem că afacerea Amway este "barca" pe care Dumnezeu ne-o trimite ca să scăpăm de slujbe anoste si bani mereu insuficienti.

An de an, mii de oameni bine intentionati sunt atrasi în planuri MLM (multi-level marketing), doar pentru a strica tot ce este frumos si cu adevărat important în viata lor. Visele din trecut încep să fie înlocuite cu vise despre mii de Euro pe lună, iar viata lor începe să fie mâncată ca de un acid din interior către exterior. Fiecare rudă, fiecare prieten, fiecare om începe să fie privit ca un potential contribuitor la succesul personal, ca un potential consumator de produse sau chiar membru al echipei de afaceri.

Astăzi, în conditiile utilizării intensive a internetului, consumatorul poate obtine aproape tot ce vrea, la preturi competitive. Practic, nu mai e nevoie de aceste sisteme de distributie necesare cândva, sisteme în care accentul nu mai este pe produsele comercializate - produse care au pe piata alternative mai ieftine. Accentul este acum exclusiv pe recrutarea de persoane care să se înscrie în afacere sau să consume produsele - o sticlă de sampon de 1 Euro, acum la pretul "special" de 26 Euro, în ideea că noii veniti vor aduce si ei alti oameni în afacere.

Produse verificate de oameni de stiintă?

Unele firme MLM depun mari eforturi încercând să vă convingă că produsele lor se bazează pe ultimele descoperiri stiintifice. Vă prezintă articole din diferite publicatii, în ideea că persoane neutre recunosc că produsele lor reprezintă adevărate cuceriri ale stiintei.

Totusi, un articol dintr-o revistă distribuită gratuit în aeroporturi nu înseamnă nimic din punct de veere stiintific. În principiu, dacă poti găsi acea revistă la orice chiosc de ziare, aceea nu este o revistă de stiintă. Revistele de specialitate sunt scoase de academii sau institute de cercetare, se adresează exclusiv celor din bransă si, în lipsa reclamelor, nu pot fi găsite pe toate drumurile.

Întotdeauna când auziti o firmă pretinzând că produsele ei sunt "validate de stiintă", trebuie să verificati aceste afirmatii, precum si "hramul" acelor cercetători care au conceput sau validează acele produse. Este posibil să constatati că acei cercetători nu au nici o legătură cu domeniul la care se referă produsele - semnăturile sau declaratiile lor sunt cumpărate pentru a da greutate produselor.

Pe de altă parte, crearea unui produs nu poate fi "cercetare stiintifică", ci pur si simplu.... creare. Totusi, numindu-si produsele "stiintă", firmele încearcă să acrediteze ideea că produsele lor sunt "răcnetul tehnologiei" iar reusita lor sigură.

"Când am auzit asta prima oară, si eu am fost sceptic!"

Când se întâlnesc prima oară cu planul de afaceri, multi oameni au o retinere pe care nu prea o pot explica. Totul e asa de simplu... e prea fain ca să fie adevărat. Pentru a depăsi acest scepticism, cei deja înscrisi lansează afirmatia "Si eu, la început, am fost sceptic". Nu e vorba de o păcăleală intentionată, ci doar de o piesă de teatru atent gândită pentru a promova ideea că schema în care s-au băgat e ok, în ciuda îndoielilor initiale.

Aceste îndoieli - sentimentul că nu prinzi toată imaginea despre acea companie, suspiciunea că lucrurile sunt prea perfecte pentru a fi reale, si grija că acele povesti nu se vor materializa niciodată - devin realitate la un moment dat. Nu abandonati judecata critică doar pentru că cineva vă spune că si el a fost neîncrezător la început.

MLM-ul în mediul religios

Bisericile, în special cele neoprotestante, sunt cele mai populare locuri pentru promovarea retelelor MLM. Aici sunt sansele cele mai mari pentru cel ce vrea să-si facă o retea de oameni muncitori, dispusi să nu rateze nici o oportunitate. Asemenea lupilor care vin să fure oi, deseori membrii schemelor MLM cutreieră bisericile una după alta pentru a agăta persoane cărora să le prezinte afacerea. Să ne amintim însă de Hristos care a pus mâna pe bici si i-a gonit afară din Templu pe cei ce se foloseau de acel loc de închinare pentru a-si mări punga.

Nu toti cei ce îsi prezintă afacerea în locuri religioase sunt niste lupi. De fapt, majoritatea sunt vrăjiti de mirajul îmbogătirii rapide si toată energia lor este canalizată către dezvoltarea afacerii.

M-am întâlnit nu demult, în metroul bucurestean, cu un prieten pe care l-am cunoscut într-o biserică. După două-trei vorbe de "Ce mai faci?", a început să-mi prezinte schema minune de îmbogătire. Am fost dezamăgit.

Tensiunile inter-personale pe care le generează MLM-ul sunt opuse ideii de apropiere în Hristos. Prin accentul denaturat pe care îl pune pe relatiile personale, MLM-ul este pur si simplu un virus în Biserică. Asemenea măgărusului care aleargă si aleargă crezând că va prinde cândva morcovul legat de băt, asa si crestinul încet-încet începe să-si redirectioneze mintea si inima de la Hristos către noii idoli ai hainelor fine, masinii scumpe si vacantelor în Spania.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Scrisoare Catre Parinti Despre Noua Gripa (Cea Porcina)

Dr. Eugenio Serravalle - Specialist in Pediatrie Preventiva, Puericultura - Patologie Neonatala

Dragi parinti,
in fiecare zi vorbim despre noua gripa si ma intrebati daca este sigur sa vaccinam copiii.

Raspunsul meu este NU! Un "nu" motivat si echilibrat, fruct al cunostiintelor furnizate de catre literatura medicala internationala. Un "nu" impotriva curentului, pentru ca multe organisme publice, unele societati stiintifice si mijloace de comunicare transmit mesaje diferite: or avea motivele lor.

Gripa de sezon si gripa A/H1N1: cateva date la confruntare
Epidemia, inceputa in Mexic in 2009, este de gravitate modesta: virusul A/H1N1 s-a demonstrat mai putin agresiv decat gripa obisnuita de sezon. Se manifesta ca oricare forma gripala: febra, dureri de cap, dureri muscularegrata, diaree, tuse.
Nu va fi singura patologie care va lovi copiii in aceasta iarna, si nu va fi usor distingerea ei de cei circa 500 (intre tipuri si subtipuri) virusi capabili sa infecteze copiii. Testele rapide de identificare a virusului gripei A au putina sensibilitate (de la 10 la 60%). Testele deci nu garanteaza in mod sigur daca este vorba de gripa A/H1N1.

Pare insa sa fie un virus foarte contagios si s-a declarat starea de epidemie. Si numai cuvantul "pandemie" provoaca frica. Dar aceasta definitie a fost in mod special modificata, facand sa dispara criteriul gravitatii, adica al mortalitatii pe care precedenta definitie il prevedea. Noua gripa poate lovi mai multe persoane, se pare, dar provoaca mai putini morti decat oricare alta gripa trecuta. In realitate mortalitatea ar putea fi chiar inferioara, deoarece in general cazurile cu simptome usoare scapa supravegherii (si deci contagiati pot fi mult mai multi), si unele decese pot sa se datoreze altor cauze si nu virusului (chiar daca lui ii vine atribuita responsabilitatea).
Nu trebuie sa ne mire: din pacate, se poate muri de gripa, daca se sufera de o patologie cronica, de o malformatie organica, de o boala imunitara sau de batranete.
Cifrele variaza in baza sursei de date. De exemplu in Marea Britanie au fost inregistrati 30 de morti din o suta de mii de cazuri si in USA numai 302 dintr-un milion de cazuri. In iarna australa (care coincide cu vara din Italia) in Argentina au murit circa 350 de persoane, in Chile 128 si in Noua Zeelanda 16. Aproape la sfarsitul iernii australe, pana acum in intreaga lume s-au inregistrat 2501 decese. Pentru a face o comparatie se calculeaza ca in Spania, in timpul iernii "normale" decesele din cauza gripei de sezon sunt circa 1500-3000.

Mortalitatea din cauza gripei A priveste cea mai mare parte a persoanelor de varsta inferioara a 65 de ani, deoarece cei cu varsta superioara par a avea un anumit grad de protectie in urma epidemiilor trecute datorate unor virusi asemanatori.
90% din decesele din cauza gripei sezoniere priveste persoane cu peste 65 de ani; gripa A loveste mai cu seama persoane cu varsta inferioara (numai 10% din cazurile mortale se plaseaza in grupa de varsta deasupra a 65 de ani). Dar in numar absolut, gripa A provoaca putine decesuri in randul tinerilor; in USA in fiecare an mor din cauza gripei de sezon circa 3600 de persoane sub 65 de ani, in timp ce pana acum au murit 324 din aceeasi grupa de varsta din cauza gripei A.
In Australia in fiecare an, din cauza gripei de sezon, mor circa 310 persoane sub 65 de ani. In iarna deja incheiata, au murit 132 din cauza influentei A, dintre care 119 sub 65 de ani.

De ce atunci panica?
Ceea ce s-a intamplat in tarile Emisferei australe ne asigura: gripa A se limiteaza sa loveasca (usor) multe persoane. Si totusi, mijloacele de informatie au creat panica. Este un exemplu tipic de "Inventare a bolilor"(disease mongering). Nu este prima data. In 2005 OMS prevazuse pana la sapte milioane de morti din cauza gripei aviare. La sfarsit mortii au fost 262. A fost vorba de o grava eroare de prognoza?
Potrivi uneia dintre cele mai mari banci de afaceri din lume (JP Morgan) actuala vanzare de medicamente antigripale si vaccinuri ar invarti peste 10 miliarde de dolari.

Medicamentele functioneaza?
Nu exista niciun tratament preventiv: medicamentele antivirale, Oseltamivir (Tamiflu) si Zanamivir (Relenza), nu previn boala si, pe indivizi deja bolnavi, actiunea demonstrata de aceste medicamente este aceea de a putea sa scurteze cu aproximativ jumate de zi durata simptomelor gripei. Se uita insa ca antiviralele pot cauza efecte colaterale importante.
18% dintre copiii de varsta scolara din Marea Britanie, carora li s-a administrat Oseltamovir impotriva A/H1N1, au prezentat simptome neuropsihiatrice si 40% simptome gastroenterice.


…Si vaccinurile?
Vaccinurile impotriva noului virus A/H1N1 sunt inca in faza de experimentare. Nimeni nu este in masura sa spuna daca si cat vor fi eficiente si sigure, dar sunt publicizate cu mare zgomot. Este destul ca virusul sa se schimbe (prin mutatie, sau prin reasortarea cu alti virusi) pentru a determina ineficacitatea vaccinului deja pus la punct.
Asupra sigurantei, atat OMS cat si Agentia Europeana a Medicamentului (EMEA) declara necesara o atenta supraveghere. Unele vaccinuri sunt pregatite cu tehnologii noi si vor fi testate pe putine sute de copii si adulti voluntri si numai pentru putine zile.


Vaccinul pe care il cunoastem cel mai bine, acela impotriva gripei de sezon, stim ca are o eficacitate de 33% in randul copiilor si adolescentilor si ca este absolut inutil in randul celor sub varsta de doi ani.
Exista si dubii privind eficacitatea sa in randurile adultilor si ale batranilor. Nu cunoastem siguranta vaccinului pentru gripa A, dar ne amintim ca in 1976 in USA a fost produs un vaccin similar, si atunci cu o mare graba pentru in pericol de pandemie si rezultatul a fost o epidemie de reactii adverse grave (intre toate sindromul lui Guillain-Barre, o boala neurologica), si de aceea campania de vaccinare a fost imediat suspendata. Graba nu este niciodata folositoare, mai ales pentru a opri o gripa ca cea de tip A, a carei mortalitate este asa scazuta. Convine sa nu repetam eroarea din 1976.

O alta motivatie in favoarea vaccinarii este cautarea de a reduce circulatia virusului A/H1N1 pentru a diminua oportunitatile de recombinare cu alte subtipuri. Dar in momentul actual nu exista instrumente sau modele teoretice pentru a prevedea o eventuala evolutie periculoasa a virusului. Pe plan teoretic, chiar vaccinarea in masa ar putea sa induca virusul sa se transforme intr-o forma mai agresiva

Cum ne ingrijim?
Pentru a trata gripa A sunt necesare: odihna, o buna hidratare, o alimentatie adecvata, o igiena corecta. Nu trebuie sa se tuseasca in prezenta altora fara a se acoperi nasul, gura, este necesar sa se evite atingerea nasului, gurii, ochilor, care sunt cai usoare de acces al virusului, este necesara spalarea atenta a mainilor mai des, cu apa si sapun. Nu s-a demonstrat ca folosirea mastilor ar servi la limitarea propagarii epidemiei.
Daca decideti oricum sa va vaccinati, vi se va cere sa semnati "consensul" informativ asupra riscurilor. Cititi-l bine inainte de a decide, cereti informatii scrise asupra beneficiilor si a riscurilor.

Cereti si cerem impreuna, pentru toti vaccinatii, sa fie activat un program de supraveghere activ, capabil cu adevarat sa inregistreze si trateze problemele grave de sanatate care se pot prezenta dupa vaccinare. Cereti si cerem sa fie prevazute resurse economice pentru despagubirea celor carora le provoaca daune.
Cerem sa nu se speculeze pe seama sanatatii si a fricii.

Dott. Eugenio Serravalle,
Specialist in Pediatria Preventiva,
Puericultura - Patologia Neonatale

Pisa 6 septembrie 2009
Pentru asternerea scrisorii am folosit ceea ce a scris Dr. J. Gérvas:
http://tinyurl.com/gripe-it
si Scrisoarea deschisa referitoare la noua gripa A a Asociatiei Culturale a Pediatrilor.
http://tinyurl.com/acp-h1n1

Articolul a fost preluat de pe site-ul "La leva di Archimede" si tradus pentru "NU VACCINURILOR" de catre Terra Mater. Il puteti citi in varianta originala la http://www.laleva.org/it/





http://magickdragonfly.com/wp-content/uploads/2009/06/vaccination-poisoning.jpg
Statul împotriva cetăţeanului



Streinu Cercel suspendă libertăţile constituţionale


Un grup de ONG-uri care activează în domeniul protejării vieţii şi drepturilor cetăţeneşti solicită ministrului interimar al Sănătăţii, Adriean Videanu, să îl demită pe secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, pentru afirmaţiile acestuia referitoare la obligativitatea vaccinării împotriva virusului HPV. 

------------------------------------------------------------------------------------------

Către



Ministerul Sănătăţii

D-lui Adriean Videanu, ministru interimar



SOLICITARE DE DEMITERE A SECRETARULUI DE STAT, ADRIAN STREINU-CERCEL



Stimate D-le Ministru,



Am aflat cu surprindere despre o declaraţie recentă a dlui. secretar de stat, Adrian Streinu-Cercel, referitoare la vaccinarea împotriva infectării cu virusul papiloma uman (HPV). Conform presei, dl. secretar de stat a anunţat, marţi 27 octombrie, că vaccinarea se va face de acum înainte fără acordul părinţilor şi că va fi obligatorie.


Vă transmitem pe această cale protestul nostru faţă de măsura anunţată şi vă solicităm să îl demiteţi pe dl. Adrian Streinu-Cercel, pentru următoarele motive:


- Măsura anunţată de dl. secretar de stat este nelegală. Nici un tratament medical nu poate fi administrat fără ştirea şi acordul persoanei sau al aparţinătorilor legali ai acesteia. Constituţia şi legile României, dar şi tratatele internaţionale de drepturile omului afirmă inviolabilitatea corpului uman şi dreptul suveran al persoanei de a dispune de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile altuia. Condiţiile şi limitele în care acest drept poate fi restrâns sunt clare şi nu sunt în nici un caz întrunite în situaţia dată.


- În al doilea rând, declaraţia este iresponsabilă şi induce voit o stare de panică şi de necesitate, absolut nejustificate. Întrucât prima campanie de vaccinare anti-HPV a eşuat tocmai datorită opoziţiei marii majorităţi a părinţilor, dl. Streinu-Cercel are nevoie de această stare de necesitate pentru a uzurpa autoritatea părintească, pretinzând că oficialii sanitari ar şti mai bine care este interesul copilului decât familia, deşi acesteia îi revine în primul rând responsabilitatea creşterii şi educării copiilor.


Chiar dacă vaccinul anti-HPV ar fi cel mai sigur şi eficient din lume şi tot o astfel de atitudine ar fi de neacceptat.


Dl. secretar de stat nu este la prima astfel de ieşire necontrolată. În urmă cu câteva zile a confundat România cu un regim de dictatură militară, apreciind că deciziile unei autorităţi publice (cea de Sănătate) "trebuie executate, nu comentate". Ne întrebăm: chiar şi atunci când sunt neconstituţionale?


Totodată, vaccinarea obligatorie anti-HPV contravine, surprinzător, chiar celor anunţate în urmă cu o lună de fostul ministru al Sănătăţii, dl. Ion Bazac. Acesta precizase că vaccinarea va fi făcută, aşa cum este firesc, doar cu acordul părinţilor. Vă întrebăm: ce anume a determinat schimbarea radicală a poziţiei ministerului, într-un timp atât de scurt?


Fie dl. Streinu-Cercel nu a înţeles nimic din eşecul primei campanii de vaccinare, fie este sub presiunea unor persoane care au interese directe în cumpărarea de către statul român a acestor doze de vaccin de la companiile internaţionale.


În oricare dintre situaţii, considerăm că declaraţiile şi măsurile anunţate de dl. secretar de stat nu fac decât să amplifice starea de tensiune în această perioadă de frământări sociale şi politice, ceea ce nu poate fi în interesul guvernului şi al autorităţilor publice în general.


Pentru tentativa de suprimare a libertăţilor cetăţeneşti, pentru inducerea unei stări nejustificate de tensiune, dar şi pentru limbajul grosolan şi agresiv pe care îl foloseşte, ori de câte ori are ocazia, la adresa celor care îndrăznesc să exprime păreri contrare, vă solicităm ferm să îl demiteţi de urgenţă pe dl. Adrian Streinu-Cercel din funcţia de demnitate publică pe care o ocupă.


Vă informăm totodată că orice ordin administrativ care va impune, în dispreţul legii şi al Constituţiei, obligativitatea vaccinării minorelor împotriva virusului HPV, contrar voinţei familiilor acestora, va fi contestat în instanţă.


În aşteptarea răspunsului ministerului la solicitarea noastră, vă asigurăm, d-le ministru, de întreaga noastră consideraţie.

29 octombrie 2009



Federaţia Organizaţiilor Pro-vita Ortodoxe din România



Organizaţii componente:
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi" Vǎlenii de Munte
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi", Filiala Bucureşti
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi ", Filiala Gorj.
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi", Filiala Craiova
- Asociaţia "Pro-Vita" Sibiu,
- Asociaţia Filantropică Medical Creştină "Christiana", Filiala Cluj
- Asociaţia "Acoperământul Maicii Domnului" Oradea
- Asociaţia "Filantropia Ortodoxă Alba Iulia"
- Asociaţia "Filantropia Ortodoxǎ, Filiala Tg. Mureş"
- Fundaţia "Sf. Martiri Brâncoveni" Constanţa
- Asociaţia "Sfânta Tatiana" Ciutura, Jud. Dolj
- Fundaţia Creştin Ortodoxă „PRO FILIIS" Piteşti
- Fundatia "Sfintii Martiri Brâncoveni"-Suceava

Alti semnatari: - Asociaţia Civic Media
- Asociaţia Provita „Sf. Brâncoveanu", Bucureşti
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi", Filiala Galaţi
- Asociaţia "Pro-Vita pentru născuţi si nenăscuţi", Filiala Călăraşi
............................


..................................
.............................



Pentru contact:
0728 673 673 (Asociaţia Pro-vita Bucureşti, membră a FOOPVR)
0745 340 416 (Asociaţia Civic Media)




miercuri, 13 ianuarie 2010

Efectul "Avatar"


Fiecare dintre noi se poate refugia in realitatea pe care filmele o ofera ca alternativa vietilor noastre. Numai ca fanilor filmului 3D, al lui James Cameron, "Avatar", li se pare greu sa separe realitatea de fictiune. Si asta intrucat, potrivit "Daily Mail", forumurile de pe Internet au fost invadate de mesaje ale celor care au vizionat pelicula. Pana aici, nimic neobisnuit, numai ca postarile acestora dezvaluie faptul ca sunt deprimati si chiar au ganduri de sinucidere. Motivul? Faptul ca nu pot sa viziteze lumea extraterestra inventata de Cameron, Pandora.
Conform CNN, "Avatar Forums" a strans 1000 de mesaje sub categoria "Modalitati de a te descurca cu depresia cauzata de faptul ca visul de a ajunge pe Pandora este irealizabil".
"Eu insumi am fost deprimat. De fapt, filmul m-a facut fericit. Dar pot sa inteleg de ce i-a deprimat pe oameni. Filmul a fost foarte frumos si a aratat ceva ce noi nu avem pe Pamant. Cred ca oamenii si-au dat seama ca am putea trai intr-o lume complet diferita si asta i-a facut sa se deprime", a declarat administratorul forumului, Philippe Baghdassarian.
Totodata, unul dintre fani, cu pseudonimul "okoi", a scris ca dupa ce a vazut "Avatar", l-a cuprins depresia, intrucat "s-a trezit" inapoi in aceasta lume. Drept urmare, forumistul a mers la cinema sa vada filmul pentru a doua oara, in ideea ca isi va ameliora starea. "De cand am fost sa vad "Avatar", sunt deprimat. Vazand lumea minunata a Pandorei si pe toti Na'vi m-a facut sa imi doresc sa fiu unul dintre ei. Nu pot sa nu ma gandesc la lucrurile care s-au intamplat in film si toate lacrimile si fiorii pe care mi i-a dat. Chiar am cochetat cu ideea sinuciderii, gandindu-ma ca daca fac acest lucru, voi renaste intr-o lume asemanatoare Pandorei", a scris Mike, un alt fan al peliculei.
Psihiatrul Stephan Quentzel a declarat ca lumea virtuala nu este reala si nu va fi niciodata, dar este punctul culminant a ceea ce se poate construi pana acum in acest domeniu. "A fost nevoie de cea mai buna tehnologie a noastra pentru a crea aceasta lume virtuala si viata reala nu va fi niciodata la fel de utopica precum cea de pe ecran. Lumea virtuala face ca cea reala sa para mult mai imperfecta", a mai adaugat Quentzel, conform sursei citate.

Comentariul meu:
Iata o alta cale despre cum se pot manipula masele, de a-I determina pe cei slabi in credinta sa-si urasca propria omenire, ca pana la urma scopul sa fie acelasi: disparitia acestora, de data aceasta prin sinucidere.
Cum poate crede cineva ca daca se sinucide, si isi propune inainte ca sa savarseasca fapta, ca o sa “renasca” intr-o lume pe care el si-o programeaza dupa suicid, Pe ce te poti baza cand gandesti acest lucru? Cum poti sa dai crezare unor indivizi care iti spun ca vei renaste ori de cate ori va fi nevoie pana ce “tu” te vei desavarsi ? Si despre ce desavarsire vorbim? Ce ne indeamna sa credem asa ceva? Raspunsul este urmatorul : LIPSA CREDINTEI sau CHIAR PUTINA CREDINTA!

Doamne ajuta la cati mai putini cei care se vor lasa inselati!

marți, 12 ianuarie 2010

Ce poate sa faca isteria din om

As vrea sa relatez un fapt recent din viata mea personala (nu fac asta niciodata decat cu prietenii, dar date fiind urmarile, vreau sa auda cei ce vor sa auda): suntem o familie crestin-ortodoxa si cu multe bucurii de la Bunul Dumnezeu. Socrul meu, un om la vreo 60 de ani si ceva un sportiv de-o viata. In ultima vreme n-a prea mai dat prin casa familiei mele, de frica (probabil) sa nu se imbolnaveasca de gripa porcina (la mine acasa, mai tot timpul e cineva racit, dar nu gripat!). Aflu acum doua zile, ca si-a facut acest nenorocit de vaccin, fara sa ne consulte in prealabil pe mine sau pe sotia mea (deci fiica lui) si pe nimeni altcineva. Sa fi trecut aproape o saptamana de cand s-a vaccinat.


Azi, ma suna sotia mea la servici si cu o voce cel putin socata, imi spune primele cuvinte: “tata cred ca a inebunit”. Mirare mare pe mine “Cum asa?” Ideea e ca timp de vreo 5 minute, folosind un ton foarte agresiv dar in acelasi moment si plin de panica, o tot indemna sa-si faca vaccinul si ea si copiii, dar mai ales eu “ca am un servici care ma solicita prin mai toate locurile Buc”. Sotia tot incerca sa-l calmeze (tin sa mentionez ca e insarcinata si aproape de termen) si sa-i spuna ca noi nu vrem sa facem acest vaccin, dar el o tinea una si buna ca trebuie ca altfel putem muri.

Da putem muri, sau mai bine zis, o sa murim cu siguranta, dar ma rog la Bunul Dumnezeu ca in acea zi sa imi fie dat sa mor si eu si ai mei, CRESTINESTE si nu altfel.

Nu am sa mai adaug niciun comentariu la acest post, va las pe voi sa trageti concluziile singuri.

Doar atat mai spun, analizati prin prisma momentului vaccinarii.

DEZVALUIRI SOCANTE DESPRE TAMIFLU

Top of Form


PANICA indusa prin propaganda TV – explicatia pentru valul de oameni care se vaccineaza FARA SA STIE EFECTELE ADVERSE. Continua presiunile fantastice pe medicii de familie!

Minciuna are picioare scurte si inca mai misca unii in front. Pe Antena 3 a aparut (probabil) prima (!!) stire din toata media noastra legata de potentialele efecte adverse ale vaccinului produs de Institutul Cantacuzino. Cum se poate caracteriza aceasta mutenie generala, la care astfel de stiri reprezinta numai exceptia, in conditiile in care campania de vaccinare a inceput de luni intregi si in ultimele zile a cunoscut un adevarat boom? Cumva viciere a consimtamantului informat?

Cata libertate vor mai avea insa medicii de familie, avand in vedere teroarea exercitata in aceste zile de sistem – dar si de pacientii instigati prin manipulare – asupra lor, campania crunta de culpabilizare mediatica si presiunea amenintarilor  “de sus” cum ca urmeaza sa fie supusi la inspectii drastice?

Mai aflam si lucrul ingrijorator ca s-a dat “liber” la vaccinari simultane (cel de gripa porcina si cel de gripa sezoniera) desi anterior acest lucru era oprit. Graba mare si eficienta maxima, nu-i asa? Se justifica orice risc,  numai cotele de vaccinati sa iasa! Iar in “Adevarul de seara” de ieri citeam declaratia nonsalanta a “eroului” Streinu-Cercel, intrebat daca nu exista riscul ca unii cetateni sa se vaccineze de doua ori: “Nu pateste nimeni nimic daca se duce de doua ori la vaccin. Important este sa il faca”. Mai este cineva lucid si responsabil in tara asta?

Citind si privind cu atentie reportajele facute la cozile pentru vaccinare, vedem motivatia oamenilor de a se vaccina: PANICA, FRICA DUSA LA EXTREM,  sau convingerea indusa de “propaganda TV” (sunt cuvintele folosite chiar de persoane intervievate de mass-media).  Psihoza e impinsa pana acolo incat medicii de familie se tem sa nu fie  efectiv linsati de oamenii ingroziti ca nu le ajung vaccinul!

Asadar, asta se presupune ca trebuie sa fim? Popor bantuit de frici induse prin propaganda TV? De ce nu au curajul si demnitatea sa duca o campanie normala, cu “cartile pe masa”, adica in care sa fie prezente TOATE opiniile specialistilor? De ce recurg la mijloace totalitare si la atitudini de maxima agresivitate? Ce au de ascuns? Vom vedea mai jos…

***

  • Antena3:


Un român din 70 s-a vaccinat deja împotriva gripei porcine. Isteria continuă şi Ministerul Sănătăţii are toate şansele să consume toate cele 1,4 milioane de doze pregătite. Există şi o mare problemă: oamenii nu ştiu posibilele efecte adverse ale vaccinului şi nici ce să facă dacă li se întâmplă ceva. Bilanţul victimelor se apropie de 100 de persoane. Cel al infectărilor este de 70 de ori mai mare. Iar cel al vaccinărilor de 2.000 de ori mai mare. Isteria gripei porcine a cuprins România după moartea unui om de televiziune. A fost momentul în care românii au trecut de la indiferenţă la disperare. Cu mic, cu mare, oamenii stau ore în şir la coadă pentru o doză de vaccin. Mulţi nici nu ştiu ce conţine vaccinul. O doză de vaccin are 0,5 mililitri şi conţine antigen de virus gripal, cultivat pe ouă de găină, tiomersal şi o soluţie tampon salină. Problema este Tiomersalul, o substanţă bazată pe mercur. Substanţa are diverse efecte adverse, având o acţiune toxică la nivelul ţesutului nervos. Prezenţa Tiomersalului în organism poate genera abcese, granuloame şi inflamaţii. Un reputat neurochirurg francez spune chiar că vaccinul poate provoca boli grave, ca scleroza în plăci, artrita reumatoidă şi lupusul. Totuşi, potrivit majorităţii medicilor, cantitatea din vaccinul antigripal este prea mică pentru a fi periculoasă. Oamenii trebuie să mai ştie că vaccinarea este contraindicată persoanelor cu diverse alergii, celor care iau medicamente anticoagulante, celor cu stări febrile şi gravidelor aflate în primele luni de sarcină. Lumea se vaccinează însă cu ochii închişi, în toată ţara.

VACCIN ANTIGRIPAL Compoziţie (0,5 ml): – Antigen de virus gripal, cultivat pe ouă de găină - Tiomersal – Soluţie tampon salină (clorură de sodiu, fosfat monoacid de sodiu dihidrat, fosfat monopotasic şi apă pentru preparate injectabile) INTERZIS LA VACCINARE - persoane cu alergii - persoane care iau substanţe anticoagulante - persoane cu stări febrile - gravide în primele luni de sarcină


Isteria AH1N1 nu i-a cuprins pe toţi românii. La Timişoara sau în Dâmboviţa, nici vorbă de coadă la vaccinare. La Iaşi, unde s-a înregistrat primul focar de gripă nouă, în acest weekend s-au vaccinat doar 140 de oameni la Spitalul de Boli Infecţioase din municipiu.

  • EvZ:


… Vorbim de spre un fenomen. Oamenii, când se întâlnesc, se întreabă automat: Ce mai faci? Te-ai vaccinat? Iată, s-a produs un declic. De ce? Toată lumea e de acord că declicul a fost moartea actorului Toni Tecuceanu.

De ce acest fapt tragic a fost atât de devastator în percepţia opiniei publice? De vină trebuie să fie mass-media, în special televiziunea. Probabil că a contat chiar mai mult faptul că a fost vorba despre o vedetă TV, decât că era o persoană tânără, care părea să nu fi avut probleme de sănătate.[...]

Dintr-odată, li s-a făcut teamă. Le-a fost frică să n-o păţească ei înşişi.Imaginile susceptibile de a impresiona mulţimile sunt cele simple şi puternice”, spunea Gustave Le Bon în 1895.

Notorietatea cazului, survenită într-un moment de acalmie în ceea ce priveşte ştirile (discuţiile despre buget sunt plictisitoare), şi preocuparea românilor pentru propria lor securitate, sănătate, viaţă (şi a celor apropiaţi) au făcut ca impactul să fie covârşitor. Aşa s-a produs declicul şi aşa a fost posibil fenomenul pe care jurnaliştii s-au grăbit să-l denumească „isterie”.

În afară de aceste elemente, cred că a mai fost ceva. N-am reuşit să identific exact ce. Să fie răspunsul în teoria memelor, lansată de Dawkins? E vorba despre mimetismul românesc, despre puterea de influenţare a maselor de către televiziune? Dar de ce unele informaţii devin meme, iar altele nu? (Meme – „ceea ce e de copiat”, la Susan Balckmore; idee/discuţie care creşte şi se răspândeşte de la individ la individ). Aceasta e întrebarea.

Să căutăm răspunsul în psihologia mulţimilor şi atât? Nu ştiu. Dar aşa se ajunge la ideea manipulării maselor. „Ca urmare a credulităţii lor, ele sunt uşor excitabile… Există astfel posibilitatea ca masele să fie manipulate şi dirijate într-o direcţie dorită de conducător…” (Gustave Le Bon).

Iar sociologul timişorean Alin Gavreliuc merge mai departe, vorbind despre „amenajarea profitabilă a anxietăţii şi gestionarea în folos propriu a temerilor colective”.

E gripa porcină „amenajabilă”, în folosul unor lideri cu ambiţii politice? Posibil. Atenţie, ştirile despre tuberculoză nu sunt „amenajabile”! „Ar fi ştiri despre ignoranţa, ineficienţa şi iresponsabilitatea sistemului de sănătate şi de spre perversitatea patronajului său”, spune Gavreliuc.

Nu ştiu dacă „declicul Toni Tecuceanu” a fost/va fi manipulat politic. Dar cred că acest caz trebuie studiat în teoria declicului, care poate fi (este) folosită cu succes în politică, armată, publicitate, comercial ş.a.m.d.


“Sunt în vârstă şi am o nepoţică mică, care nu se poate vaccina. Nu vreau să ia de la mine, Doamne Fereşte! Mai bine o protejez. De când s-au înmulţit decesele, m-am panicat!, ne-a declarat o doamnă care spune că a aşteptat o oră şi jumătate la rând. O altă persoană a intervenit: Mi-a fost frică să nu mor! Prea am văzut atâta lume şi am zis că e bine să vin să-l fac”. În timp ce la centrul din Pasajul Universităţii, oamenii au aşteptat ore în şir ca să se vaccineze, punctul de imunizare de la Spitalul Filantropia era gol. “Mi-a spus o vecină că aici nu ar fi nimeni şi pentru că tot locuiesc în apropiere, am venit aici să mă vaccinez. Am văzut atâtea cazuri şi mi-e să nu se întâmple ceva mai devreme sau mai târziu. Până acum, nu am luat în serios pandemia asta”, ne-a spus o pensionară, care tocmai se vaccinase.

  • Gandul:


Desfăşurarea vaccinării împotriva gripei noi în cabinetele medicilor de familie va fi verificată, începând de marţi, de o echipă a Ministerului Sănătăţii condusă de secretarul de stat Adrian Streinu-Cercel, informează reprezentanţii ministerului. În paralel, inspectorii sanitari de stat desfăşoară, în perioada 7-27 ianuarie, acţiuni similare şi în cazul vaccinărilor din programul naţional de vaccinare, dar şi împotriva gripei sezoniere. În cadrul videoconferinţei organizată pe 7 ianuarie cu direcţiile de Sănătate Publică, Adrian Streinu-Cercel a atras atenţia medicilor de familie că au fost primite reclamaţii din partea pacienţilor în legătură cu lipsa vaccinurilor din cabinetele de medicină primară şi cu refuzul medicilor de a vaccina împotriva gripei A/H1N1. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii atrag atenţia că refuzul medicilor de familie de a vaccina cetăţenii şi obligarea acestora de a semna declaraţii prin care să-şi asume eventuale reacţii adverse ale vaccinului pot duce la sancţionare.

  • Adevarul:



“In ceea ce priveste gripa noua, boala a ramas la acelasi nivel – mediu spre usor – si exista aceleasi categorii de risc. Singura diferenta este ca nu mai exista gripa sezoniera, ci doar pandemica. In acest moment, activitatea pandemica mai intensa este in Estul Europei, dar speram ca dupa jumatatea lunii ianuarie totul sa se calmeze, a declarat Victo Oslavsky, reprezentantul OMS in Romania.

Totusi, imbulzeala de la usile spitalelor nu este privita cu ochi buni de multi medici, care se tem de o alta pandemie, cea a isteriei. “Declaratiile autoritatilor nu fac altceva decat sa stimuleze panica. La un moment dat o sa se termine dozele, iar pana cand Institutul «Cantacuzino» va produce altele, multi oameni care au ramas nevaccinati vor ajunge sa linseze medicii de familie pentru ca nu mai au de unde sa le dea vaccinuri. Deocamdata ni s-au livrat dozele de vaccin (mult mai putine raportat la numarul de pacienti inscrisi pe liste), dar fara nici un fel de instructiuni sau recomandari speciale. Aplicam si noi ceea ce stim, reguli generale referitoare la vaccinuri”, ne-a declarat unul dintre medicii de familie ale caror cabinete au fost asaltate, in ultimele zile, de oameni veniti sa se vaccineze.

In ciuda semnalelor linistitoare, medicii sunt bulversati chiar de declaratiile autoritatilor. Daca la inceputul pandemiei fiecare medic primise instructiuni clare ca numai la trei saptamani-o luna dupa efectuarea vaccinului impotriva gripei sezoniere sa se faca imunizarea contra porcinei, acum reprezentantii Ministerului Sanatatii spun ca cele doua vaccinuri se pot face in aceeasi zi “unul in mana stanga, altul in mana dreapta”. “Am facut vaccinul impotriva gripei de sezon in decembrie si am vrut sa fac, la cateva zile, si vaccinul antiporcin, dar medicul de familie mi-a spus ca asa ceva nu se poate, ca sunt instructiuni clare referitoare la acest lucru”, ne-a declarat A.S.



  • Agentia.org:


Ne-a contactat la redactie o doamna care a povestit cum si-a sunat medicul de familie si l-a intrebat daca poate sa vina sa faca vaccinul antigripal. Medicul a intrebat-o foarte raspicat si rautacios: “Cum, femeie? Pana acum ce-ai pazit? Nu ti-ai facut vaccinul, vrei sa devii un pericol public? Inadmisibil. Maine sa te prezinti la prima ora sa te vaccinezi”!!!, a terminat convorbirea respectivul medic, trantind telefonul.


Medicamentul lui Donald Rumsfeld a produs virusul AH1N1 (Video)

Cu gripa aviara, Tamiflu era vandut ca tratament impotriva trecerii virusului la om * Compusul sta in organism 3 saptamani si ajunge din urina in apele reziduale * Cu efect slabit a contribuit la replicarea si mutatia virusului * Si chimica, si geografica * In Mexic a aparut gripa porcina * In Romania a devenit tratament preventiv.

Nebunia din aceste zile de la Institutul “Matei Bals”, cand mii de oameni s-au asezat la coada pentru a se imuniza impotriva gripei porcine, are la baza psihoza creata de moartea actorului Toni Tecuceanu de la “Cronica Carcotasilor”. O moarte destul de suspecta daca ne gandim ca, cu cateva zile inainte de deces, starea lui Tecuceanu se imbunatatise.

Dar cel care a aparut pe post la OTV sa intretina panica in populatie a fost acelasi Adrian Streinu Cercel, secretar de stat in Ministerul Sanatatii. Pe toata perioada de cand virusul gripei porcine s-a semnalat in Romania, Cercel – cu o avere demna de invidiat, pe numele lui si al sotiei – a facut tot posibilul ca romanii, reticenti in urma aflarii datelor despre substanta de vaccinare, sa afle ca moartea vine pe banda rulanta . El a fost cel ce a anuntat 20.000 de morti de pe urma pandemiei. Deocamdata vorbim de o epidemie, iar numarul mortilor inca n-a trecut de o suta. Numarul bolnavilor a ajuns la peste 6.000. daca facem un raport, doar 6% au murit dintre cei care s-au imbolnavit. Si asta nu intr-o zi, ci in mai bine de o luna, ceea ce ar arata ca de cand virusul a intrat in Romania s-a inregistrat o moarte la trei-patru zile, sub o epidemie de gripa comuna, cand, in total, pe an mor 400 pana la 700 de bolnavi pe an.

Streinu-Cercel ne anunta ca varful epidemiei o sa fie in finalul lunii ianuarie. Apoi, se presupune ca epidemia se va stinge destul de rapid, in luna februarie. Asadar, gripa porcina va inregistra oricum un numar mai mic de decese decat o gripa comuna. Si, apoi, unde sunt cei 20.000 de morti cu care Streinu-Cercel isterizase in noiembrie anul trecut o intreaga natiune? Se vede de la o posta ca secretarul de stat de la sanatate nu face altceva decat sa intretina psihoza.

Streinu s-a imbogatit rapid dupa o alta psihoza in masa, cea a gripei aviare. Cand prin orase si sate umblau “martieni” in halate albe cu masti de gaze pe fata si gazau in tomberoane gainile. Atunci, Cercel recomanda ca la concurs medicamentul Tamiflu, un antigripal omnipotent fabricat la un concern farmaceutic unde actionar e Donald Rumsfeld (foto dreapta, cu Traian Basescu). Romania a importat atunci sute de mii de flacoane de Tamiflu. Pe plan mondial s-au produs doua miliarde de flacoane. Imediat a aparut zvonul ca gripa aviara s-a mutat la om. Cu toate acestea, nu intreaga productie a fost consumata. Acum, vindecarea bolnavilor de gripa porcina, fie internare, fie in carantina, acasa, se face tot cu Tamiflu. Care, brusc e bun si pentru virusul AH1N1. Mai mult, dupa declansarea epidemiei porcine, Tamiflu a devenit si medicament preventiv, statut pe care nu-l avea la aviara. Pe motiv ca medicamentul rezida in organism pana la trei saptamani. Logic, daca este atat de bun preventiv, de ce trebuie facut vaccinul? Mai ales ca tratamentul se face tot cu Tamiflu. Fireste, este o chestiune economica, Tamiflu, chiar si cel ramas de la aviara, trebuie vandut. Si ca sa fie vandut trebuie intretinuta psihoza. Si ce o intretine mai bine decat moartea unei vedete TV?!

Dosarul de la DNA arata ca in Romania n-a fost nici aviara

In 2009 am aflat cu stupoare ca in urma tututror cercetarilor intreprinse de laboratoarele din strainatate, in Romania n-a existat gripa aviara. Dosarul este la DNA si contine toate buletinele de analiza. Nu a fost vorba de virus aviar in niciun caz semnalat si trimis la laboratoarele de la Londra. Urmeaza ca firmele carora li s-au adus prejudicii materiale si daune morale sa fie platite in urma procesului ce va avea loc. Daca va avea loc si nu cumva Parchetul va dosi dosarul. Nu ne-am mira ca peste doi ani sa aflam ca in Romania n-a fost nici gripa porcina. Ci o gripa comuna. La fel cum la aviara s-a consumat Tamiflu haotic si acum se consuma pe banda rulanta. Concernele farmaceutice se imbogatesc si la randul lui Streinu-Cercel va mai pune un ban deoparte. Omul a avut nesimtirea sa se prezinte in conferinta de presa in costum Armani si pantofi din piele de sarpe de mii de euro.

Tamiflu a transformat aviara in porcina

In timpul psihozei aviare, Tamiflu a fost administrat in masa la americani. Pe reteta Rumsfeld. Medicamentul ramanea in sange, activ, pana la trei saptamani. El era eliminat lent prin urina in apele reziduale. In ape in care era prezent virusul aviar. In starea latenta, urinara, Tamiflu contribuia masiv la replicarea virusului. Informatia este publicata pe pagina oficiala de popularizare a actiunilor medicale ale Guvernului SUA www.pubmed.gov (vezi si sectiunea video). Interesant ca materialul a fost postat in 2007 pe cand nu se stia de gripa porcina si era indicat ca stat unde va aparea o epidemie Mexicul. Ceea ce s-a si intamplat! Din mediul rezidual, virusului a fost luat de pasarile migratoare si dus din SUA in Mexic. Este binecunoascut faptul ca in Mexic a fost primul focar de gripa porcina AH1N1, de unde s-a raspandit pe tot globul. Mexicul este locul unde virusul aviar a devenit mutat la porc. In tulpina AH1N1 specialistii recunosc ca exista si codul aviar. Culmea este ca, acum, salvarea trebuie sa vina tot de la Tamiflu. Medicament care, in Romania este prezentat ca previne si trateaza virusul, aviar, porcin si ce o mai aparea.

“Mutatia” din prospect

Sub comanda lui Cercel, pe prospectul de la Tamiflu a aparut peste noapte ca medicamentul este pentru tratarea si preventia gripei. Doar in Romania. Peste hotare se specifica clar ca este numai pentru tratare. Este impotriva legii sa modifici prospectul unui medicament, dar pentru responsabilii din Ministerul Sanatatii acest lucru nu a fost un impediment. Daca la noi pare sa nu fie o problema, in tarile civilizate si unde nu se falsifica prospectele medicamentelor, Tamiflu provoaca dezbateri aprinse. Cine a testat preventia la medicamentul Tamiflu? Si cum s-a testat?

Potrivit unui studiul publicat in British Medical Journal se sustine ca beneficiile Tamiflu sunt reduse, iar autoritatile ar trebui sa nu ascunda asta publicului. “Guvernele au cheltuit miliarde de euro pe un medicament pe care comunitatea stiintifica nu il poate judeca”, scrie Dr. Fiona Godlee, editor al British Medical Journal. O alta analiza, efectuata la Universitatea Birmingham de catre Nick Freemantle si Dr. Melanie Calvert sustine ca, desi este posibil ca Tamiflu sa reduca riscul pneumoniei, avantajul este minor si exista efecte secundare. Specialistii de la Cochrane Review, o organizatie non-profit care analizeaza informatiile din domeniul sanatatii, au studiat toate datele legate de efectele Tamiflu si au ajuns la concluzia ca nu este dovedit faptul ca acest medicament reduce riscul de pneumonie la oamenii care se imbolnavesc de gripa.

Copiii tratati cu Tamiflu au frecvent cosmaruri

In urma a doua studii efectuate de catre expertii de la Agentia pentru Protectia Sanatatii (Health Protection Agency – HPA), mai bine de jumatate dintre copiii din Marea Britanie care au fost tratati impotriva gripei porcine cu Tamiflu au prezentat efecte secundare, acestia suferind de greata, insomnii si cosmaruri. Practic CNN a transmis mai multe interviuri cu specialisti care au constatat ca “o mare parte” dintre copiii tratati cu antiviralul in cauza au raportat efecte secundare. Cercetatorii britanici afirma ca exista putine dovezi potrivit carora Tamiflu opreste complicatiile in cazul persoanelor care au contactat gripa noua, desi oficialii din domeniul sanatatii sustin ca medicamentul impotriva gripei provocate de virusul AH1N1 a redus numarul deceselor.

Romania a luat inca 200.000 de doze de Tamiflu

Este discutabila si atitudinea guvernului american in timpul crizei cu gripa aviara. Fostul secretar de stat al USA Donald Rumsfeld a fost intre 1997 si 2001 director al consiliului de administratie al firmei Gilead si chiar dupa 2001 a continuat sa primeasca – dupa propriile afirmatii – pachete de actiuni ale acestei firme in valoare de 5 pana la 25 de milioane $. Firma Gilead este cea care a dezvoltat Tamiflu si care inca detine patentul, dupa ce in 1997 a acordat firmei Roche licenta exclusiva pentru producerea medicamentului. Administratia de la Washington a facut valuri de panica, iar Rumsfeld si ai sai si-a umplut buzunarele. Fara efecte evidente ale medicamentului. La fel se intampla si acum, cand Streinu Cercel a fost trimis la inaintare, fiind cunoscute relatiile sale apropiate cu anumiti producatori de medicamente si interesele guvernantilor de a se umple de bani, dar si de a poza concomitent si in salavatorii natiei. Numai in cazul medicamentului Tamiflu, Ministerul Sanatatii a achizitionat pana in prezent aproximativ 200.000 de cutii de la Oseltamivir, cum se cheama Tamiflu sub licenta la Roche.

Un medic de la “Bals” spune ca doar 25% e porcina din ce se declara

AIM a aflat, chiar de la unii medici ai Institutului “Matei Bals” ca mortile anuntate, in ultimele zile, nu s-ar datora nici in proportie de 25% gripei porcine. “Au existat alte complicatii, pneumonii – foarte puternice in acest sezon, gripa clasica, obezitate, diabet sau tulburari de respiratie si cardiace care au sta la baza deceselor. Anual se inregistreaza, numai in Romania, mii de morti din cauza banalei gripe sau a pneumoniei”, ne-a precizat sursa sub protectia anonimatului. Mai mult, prin Institut circula zvonul ca Streinu Cercel a trucat vaccinarea sa, adica serul inoculat nu ar fi cel impotriva AH1N1, ci un simplu ser fiziologic. Faptul ar fi cunoscut si de aceea nici alti medici n-au dorit sa-si faca vaccinul care nu este testat pe o perioada indelungata pentru eliminarea tuturor efectelor secundare.

Mihnea Talau

(…) Refuzul medicilor

Un aspect important al acestei poveşti privind vaccinul contra gripei porcine îl reprezintă refuzul medicilor de a-l administra populaţiei şi lor înşişi, din pricina necunoaşterii efectelor adverse. Fiind un vaccin realizat în doar câteva luni, fără să fie supus testelor şi nelicenţiat, a generat refuzul medicilor, şi asta pe bună dreptate. Acestui refuz, Ministerul Sănătăţii i-a răspuns în mod marţial, aş spune, prin obligarea tuturor medicilor de familie să se alăture campaniei de vaccinare. Responsabilitatea pentru eventualele efecte adverse nu i-ar reveni nici companiei care produce vaccinul, nici ministerului care îl cumpără, dar nici medicilor, fiindcă se supun ordinului. De suferit ar avea cei care vor primi pe propria piele vaccinul şi, într-o oarecare măsură, şi medicii, la nivel de conştiinţă, fiindcă şi-ar încălca deontologia profesională, administrând ceva ce nici ei nu ştiu cum se poate manifesta ulterior. De câştigat ar avea compania farmaceutică şi, într-o oarcare mai mică măsură, şi anumite persoane din minister.

Un lucru nu l-am înţeles: de ce secretarul de stat şi ministrul au trebuit să iasă în public să facă campanie la acest vaccin. Oare asta e singura lor preocupaţie acolo? De ce s-au vaccinat în văzul tuturor, doar ca să impună în faţa poporului vaccinul Cantgrip ca metodă unică de luptă împotriva gripei porcine? Nu seamnă aceasta cu strategia Elenei Udrea de a promova turismul românesc de pe bicilcetă sau în ie populară? Acum însă România nu mai este “land of choice”, ci una în care legea marţială domneşte tacit asupra medicilor.

Persoană controversată

Privind persoana lui Adrian Streinu-Cercel, pot spune că e una foarte controversată. Este un doctor ce s-a făcut cunoscut în ultimii trei ani publicului român prin declaraţii apocaliptice atât în ceea ce priveşte gripa aviară, de unde şi-a luat şi porecla de Doctorul aviară”, spunând că ea “va ucide două milioane de români. Într-un prim val al pandemiei, adică în primele 4 – 5 luni, se vor îmbolnăvi până la 4 milioane de români, iar două milioane dintre aceştia vor muri” , fapt ce a dus atunci la calcule ciudate din partea unor medici care se gândeau deja la numărul sacilor pentru cadavre şi capacitatea morgilor necesare pentru a face faţă unei asemenea situaţii; dar şi acum, în ceea ce priveşte gripa porcină, când a afirmat că “Scenariul ăsta cu 20.000 de morţi? Este una din variantele oficiale, dar e minim, ăsta e mizilic”, provocând preşedinţiei iritare şi făcându-l pe D-l Traian Băsescu să zică “M-a alertat declaraţia secretarului de stat Streinu-Cercel, care prăvălea apocalipsa peste România şi impunea importul imediat de vaccin antigripal”.

Asemenea lui Streinu-Cercel, în 2009 mai era şi alt ‘apocaliptic’ care agita şi tulbura şi mai rău apele. Este vorba de Cezar Irimia, preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC), care spunea că puteau muri nu mai puţin de 3 milioane de români din cauza gripei porcine: “În România avem peste 3.000.000 de persoane diagnosticate cu boli cronice. Ele au deja un sistem imunitar slăbit din cauza afecţiunilor, iar contractarea virusului A(H1N1) le poate fi fatală . Era scenariul unui om căzut parcă… din COPAC (sic!).

D-l Adrian Streinu-Cercel a fost şi un principal promotor al vaccinării fetiţelor de 9-10 ani cu vaccinul Gardasil pentru prevenirea cancerului de col uterin, vaccin de asemenea controversat şi puternic contestat în ţară şi în afară.

De numele acestui secretar de stat se leagă şi alte numeroase afaceri dubioase cum ar fi licitarea frauduloasă pentru achiziţionarea de echipamente medicale pe parcursul anului 2001 de către Ministerul Sănătăţii pentru spitalele din sistemul penitenciar, atribuind contractele comerciale unor firme dubioase; dobândirea imobilului situat pe strada Ion Brezoianu nr. 51 din capitală, proiectul privind alocarea de către Guvern a 450 milioane de euro pentru un program HIV-Sida şi creşterea în mod artificial a preţului tratamentului anti-Sida în România, faţă de preţurile care erau în alte state, care a  fost denuntat de ambasadorul Statelor Unite în România, Michael Guest. Este pus, de asemenea,  în legătură cu masoneria atât prin funcţia de membru în Academia Medicală, for suspectat că are membrii masoni, dar şi de yoghinii români, citaţi de mai multe surse, pentru organizarea în 1999, la palatul Elisabeta, a “Zilei mondiale a luptei împotriva SIDA” (vezi afişul AICI) în condiţii misterioase.

Un posibil scenariu, sau două?

Este, aşadar, un întreg scenariu în ceea ce priveşte afacerea vaccinării populaţiei contra gripei porcine, care ne pune pe gânduri şi ne face să ne întrebăm de buna-credinţă a celor ce-l promovează aşa de intens. Există şi alte suspiciuni referitoare la persoanele care s-ar afla în spatele acestei afaceri, toate sporind neîncrederea faţă de vaccin. Un alt element suspicios îl constituie, aşa cum am mai zis, obligativitatea impusă pentru inocularea vaccinului de către populaţie, dar şi de către medici, obligativitate care se va extinde mai apoi şi la copii (vezi şi aici). S-a pus şi o regulă, menită să asigure fluenţa constantă la centrele de vaccinare, astfel că  cine refuză acum vaccinul, cât e gratuit (super-ofertă) îl va plăti usturător ulteriorşi asta când niciunul dintre cele 11 vaccinuri nu este sigur 100% (citeşte un foarte bine documentat articol aici).

În loc de încheiere

În încheiere nu pot să spun decât, conform unei vechi zicale, că panica este semănată de diavol, şi că nu în aceste condiţii trebuie să apelăm la mijloace disperate sau care ni se prezintă adesea ca unice soluţii de rezolvare a problemei. Articolul de faţă tocmai acest lucru a încercat, să limpezească oarecum apele incertitudinii ce planau asupra chestiunii “gripei porcine” şi să repună în lumină metode alternative de apărare contra acestui virus.

Simbolul luptei noastre împotriva acestei gripe nu este ‘pecetea’ lăsată pe umeri în urma vaccinării, ci semnul purtător de biruinţă al credinţei şi nădejdii noastre în Cel ce ne poartă de grijă. Împotrivirea noastră este contra acestui virus ‘porcin’ ce se regăseşte în persoanele care au provocat toate acestea şi care doresc să profite acum de pe urma gripei.

dan.camen.