luni, 11 ianuarie 2010


de Dragos Paul Aligica HotNews.ro

Luni, 11 ianuarie 2010, 9:23 Actualitate | Opinii

Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul "Allah" pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iata ca in pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema izbucneste regulat in prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini.

Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni.

La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii.

In lumina acestei ideologii, tot mai influenta in redactiile si studiourile de pe toate meridianele, crestinii sunt, alaturi de evrei, agresorii si exploatatorii acestei lumi. Prin definitie, nu pot fi victime. Iar daca realitatea contrazice dogma, cu atat mai rau pentru realitate!

La baza piramidei, jurnalistii din organizatiile nationale si locale defileaza mesmerizati dupa ritmul impus la varf. Superficialitatea, lipsa oricaror principii in afara asimilarii instinctive a unor vagi ecouri ale stangismului liberal, la care se adauga pura si simpla lipsa de profesionalism, conduc toate in aceeasi directie.

Si totusi, evidenta pare sa fie covarsitoare: traim o epoca de mari persecutii anticrestine. Iar acestea se intampla, paradoxal, cu tacerea complice a mass-media occidentale si sub ochii popoarelor crestine, abulice in fata agresivitatii purtatorilor altor credinte si resemnate in fata edictelor liberalismului corect politic.

Faptele brute si stupefiante

Situatia este atat de frapanta, incat, pentru a nu parea de domeniul fabulatiei, orice discutie trebuie sa inceapa lasand pur si simplu faptele sa vorbeasca, urmandu-l pe Anthony Browne, unul dintre putinii jurnalisti din marile trusturi de presa interesat de chestiunea persecutiilor crestine si care, mai mult, ateist declarat fiind, nu poate fi acuzat de partinire. Preoti crestini decapitati in India. Politia egipteana aresteaza si tortureaza in Cairo convertitii de la islamism. Atacuri asupra bisericilor in Pakistan. In Coreea de Nord, preotii risca in orice clipa condamnarea la moarte. Si acestea sunt doar o mostra.

Cei preocupati de eradicarea discriminarii, scrie Browne, pot usor gasi in Malaysia singura politica de actiune afirmativa in care o majoritate este privilegiata in fata unei minoritati. Este vorba de majoritatea mahomedana, ce are asigurat accesul privilegiat la slujbe, case si la educatie. In Pakistan, peste 5 milioane de crestini traiesc ca paria, aspirand la cariere cum ar fi curatatul toaletelor. Tot acolo, potrivit legislatiei, un mahomedan poate sa depuna marturie in justitie impotriva unui crestin; invers, nu.

In Indonezia, peste 10 mii de crestini au fost omorati in ultimii ani de catre musulmani in campanii de islamizare. In Egipt, coptilor le este interzis prin lege accesul la functia de sef al statului, accesul la universitatea de elita a tarii si sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile politiei si armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau economica mai inalta.

Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa ceara aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza deschis propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora. Convertirea la crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele crestine si chiar sotiile de preoti sunt rapite si convertite cu forta la Islam. In Nigeria, 12 regiuni au introdus sharia, obligandu-i pe crestini sa se conformeze ei. In aceeasi tara, mii de crestini au fost asasinati in ultimii ani si numarul violentelor anticrestine este in crestere.

Persecutia crestinilor nu este insa un monopol al campionilor musulmani. In Sri Lanka buddhista  bisericile vandalizate si  inchise in ultimii ani se numara cu sutele. In India, nationalistii hindu au incitat sute de atacuri impotriva comunitatii crestine care, trebuie amintit, se afla acolo inca de la anul 100 d.H. Statul indian are programe de actiune afirmativa pentru castele inferioare si saracii hindu si buddhisti, dar nu si pentru cei crestini. In China, sute de case de rugaciune au fost inchise de autoritati si zeci, poate sute de preoti au fost trimisi in inchisori. In Coreea de Nord, crestinii nu numai ca sunt inchisi, dar sunt folositi drept cobai in experimentele cu arme biologice.

Dublul standard Occidental

Situatia crestinilor nu este dificila numai in China, Nigeria sau Egipt. Chiar si in asa-zisul Occident crestin, crestinismul este in defensiva, fiind continuu obiectul ridiculizarilor, "demitizarilor" si subminarii institutionalizate prin mass-media si in cultura populara promovata de aceasta. Dublul standard si ipocrizia troneaza. Nenumaratii occidentali afluenti ce-si gasesc o identitate si un sens vietii dedicandu-se unor cauze precum "apararea drepturilor omului" sau "salvarea mediului" par sa accepte in mod senin ideea ca discriminarea, lipsa de respect si violenta verbala sunt acceptabile, atat timp cat este vorba despre crestini si credintele lor.

Imaginile sfinte ale crestinilor pot fi batjocorite - aceasta se numeste "arta" si "libertate de expresie". Ale musulmanilor, nu - aceasta se numeste "respect multicultural" si "acceptarea diversitatii". Discriminarea este rea. Exceptand atunci cand cei discriminati sunt albi crestini. Atunci se numeste "actiune afirmativa" si este laudabila. Daca lucrurile suna caricatural, este pentru ca probabil asa si sunt, inainte de a depasi pragul in care devin tragice.

Fetele ipocriziei

Elocventa faptelor brute este incontestabila. In lume sunt, conform estimarilor Centrului pentru Libertate Religioasa, "peste 200 de milioane de crestini aflati sub amenintarea violentei din cauza credintei lor" si "aproximativ 350 de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce priveste accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata". Dupa cum concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "crestinii sunt cel mai mare grup din lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credintei".

Problema nu este absenta datelor privind aceste incalcari ale unor drepturi elementare, ci ca dramatica realitate reflectata de ele nu are un ecou semnificativ nici macar in tarile crestine. Si aici, de obicei discutiile pe aceasta tema revin la problema ipocriziei, implicite in toata aceasta ciudata situatie.

Occidentalii sunt partasii unui consens tacit: toata lumea stie ca, daca undeva in lume crestinii s-ar deda unor acte de agresiune sau discriminare mult mai putin grave decat cele indreptate impotriva lor, toate canalele de stiri ar vui. CNN, BBC si celelalte avanposturi ale propagandei stangii liberale ar recircula stirea non-stop, iar New York Times si The Guardian ar editorializa frenetic. Toata lumea pare sa stie aceasta si cu totii par sa o accepte ca un dat. Unii neutru, altii resemnat.

In ultima instanta, pana si cei ce inteleg si sunt revoltati de situatie par sa spuna: ce altceva am putea face? Pana la urma este o lume in care BBC, organizatie creata si finantata de o tara crestina, cultiva ridiculizarea Bibliei si interzice orice referire ireverentioasa la Coran. O lume in care istoria recenta este rescrisa sub ochii nostri ca o "mare naratiune" a exploatarii imperialiste, avandu-i in rolurile principale negative pe evrei ("neconservatorii") si crestini ("fundamentalistii"). O lume in care obsesia elitelor de stanga occidentale sunt inchisorile CIA din Romania, si nu faptul ca soldatii romani le apara in Irak si Afganistan libertatea si confortul de care se bucura in mod parazitar.

Responsabilitati si intrebari

A incerca un raspuns la intrebarea "cum s-a ajuns aici?" cere o discutie separata. Cert este ca influenta masiva pe care stanga liberala o are in mass-media joaca un rol decisiv. A arunca insa toata responsabilitatea in bratele marilor trusturi media occidentale si a elitelor academice si politice de stanga este usor. Dar, in acelasi timp, si incorect. O parte la fel de mare de responsabilitate se datoreaza crestinilor insisi.

Modul in care accepta actuala situatie, felul in care gasesc pretexte pentru a se uita in alta parte, elocventele sterile si afundarea in varii forme de escapisme si "chemari sociale" ecumenice, lasandu-si coreligionarii singuri in fata persecutiilor si martiriului sunt prea vizibile ca sa scape neobservate. Si toate sunt cu atat mai stupefiante, cu cat nici macar scuza neputintei nu poate fi invocata. Datorita inteligentei, credintei si fortei inaintasilor lor, popoarele civilizatiei iudeo-crestine occidentale sunt mostenitoarele unor resurse care fac din ele azi superputerile militare, politice si economice ale veacului.

Iata de ce, pentru cei ce, desi au o relatie indeobste neutra cu religia instituita, nu pot ramane indiferenti la nedreptatile si agresiunile anticrestine, atitudinea crestinilor practicanti din Occident ramane un mister: Cum poate fi explicata pasivitatea lor? Cat din aceasta se datoreaza unui masochism intrinsec crestinismului? Este crestinismul socialmente predestinat persecutiei? Este dorinta crestinilor de a se identifica cu patimile lui Hristos un motiv al atitudinii relaxate fata de actele de martiriu? Dar aceasta poate explica in cel mai bun caz motivatiile martirilor, dar nu si resemnarea si indolenta potentialilor martori.

Sunt crestinii aflati la adapost in SUA si Europa impacati cu soarta coreligionarilor lor din China, Egipt sau Nigeria? Nu le pasa? Ce le spune credinta lor? Ce se petrece in mintile lor? Ce gandesc publicistii autodeclarati crestini care, altfel, peste tot in lume, insista sa fie o prezenta atat de vocala in dezbaterile privind teme culturale si politice de interes secular si secundar? Sunt intrebari al caror raspuns nu-l pot da cei care, oarecum excentrici acestei comunitati de har si credinta, asista intrigati la o situatie a carei complexitate paradoxala o face greu de inteles si a carei nedreptate profunda o face imposibil de acceptat. 




Sunteti in mare pericol! Nu va vaccinati! Un reputat neurochirurg ne pune in garda!

Nimeni nu trebuie sa accepte vaccinarea contra gripei porcine. Este vorba de unul dintre cele mai periculoase vaccinuri cunoscute vreodata. Contine mercur si un adjuvant numit squalena (MF-59). Acest produs poate provoca grave boli auto-imune ca scleroza in placi, artrita reumatoida si lupusul. Este vorba de adjuvantul vaccinal care a fost asociat cu sindromul razboiului din golf ce a cauzat moartea a mai mult de 10.000 soldati si care provoaca o agravare cu 200% a maladiei Lou Ghering (scleroza laterala amiotrofica sau boala lui Charcot (ALS), boala mortala).

Virusul H1N1 provoaca o “furtuna a citokinelor”, facand sistemul imunitar sa reactioneze intr-o maniera excesiva.. Acesta este motivul pt. care omoara persoanele tinere si provoaca o boala mult mai usoara maturilor al caror sistem imunitar este mai putin activ. Acest vaccin este un stimulator puternic al imunitatii ceea ce face virusul capabil de o si mai mare letalitate.

Cea mai buna protectie este vitamina D3. Este recomandabila o doza de 5000UI pe zi iar cand boala se face simtita, se va mari doza pana la 15.000UI zilnic. Vitamina D3 moduleaza reactia imuna, reducand riscul reactiilor excesive. Ea stimuleaza corpul sa produca ceea ce se numesc peptide antimicrobiene care pot distruge virusul fara interventia sistemului imunitar. Efectul este proportinal dozei administrate. Cu cat doza de vitamina D3 este mai ridicata, cu atat protectia este mai buna. Uleiul de peste contribuie in mod egal la reducerea unei reactii imune excesive. O lingurita de cafea cu ulei de peste pe zi ar fi suficienta (cel mai bun este uleiul de peste norvegian cu lamaie Carlson)… In cazul unor simptome grave luati o lingurita de cafea cu ulei de peste de doua ori pe zi. Diversi antioxidanti pot fi de asemenea utili cum ar fi curcuma, bioflavonoiduil quercetin, extractul de muguri de grepfruit, vitamina C, vitamina E naturala. Un aport multi mineral/vitaminic este de asemenea esential.

Va rog sa retrimiteti acest mesaj. Oamenii trebuie sa fie avizati cum sa se protejeze.

Dr RUSSELL L. BLAYLOCK, M.D.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Russell_Blaylock)

Nu va vaccinati!

Dati mai departe acest mesaj!

Descarcati pliante anti-vaccin:



Pentru a salva pe calculatorul dumneavoastra fisierele dati click dreapta pe link si apoi alegeti “Save Target As …” sau “Save Link As …”

 

miercuri, 16 decembrie 2009

Esecul campaniei AH1N1

Dati mai departe.




Esecul campaniei AH1N1





Insuccesul campaniei de vaccinare impotriva gripei noi demonstreaza ca oamenii nu sunt asa de manipulabili cum se presupunea.

Marea majoritate (cca.90%) au refuzat vaccinul, intelegand ca nu se justifica panica gripei, deci nici vaccinarea. Ei au inteles de asemenea, ca vaccinul poate fi periculos, nefiind testat decat formal, pentru prea putin timp si pe prea putini oameni.




A.

Prima problema a campaniei de vaccinare este inoportunitatea ei .

Campania nu se justifica ca rationament epidemiologic. Nu trebuie sa fii medic sa intelegi ca la 500 de cazuri de gripa noua, nu este normal sa cumperi 5 milioane de vaccinuri acum si 5 milioane in 2010.

Vaccinarea nu se justifica nici din cauza gravitatii bolii. Gripa noua s-a dovedit a avea o mortalitate de 4 ori mai mica decat banala gripa sezoniera anuala.

Nici morbiditatea nu mai este un criteriu serios, numarul imbolnavirilor fiind afisat doar de trusturile media, nefiind justificat cu documente medicale ale confirmarilor serologice de catre Institutul Cantacuzino, care in mod bizar declara ca nici nu va mai verifica serologic suspectii de gripa noua decat prin sondaj. Deci oricine stranuta, ii curge nasul si are simptome asemanatoare este trecut pe lista gripei noi. Din acel moment numarul bolnavilor afisat in diverse canale media nu este unul serios, nefiind demonstrabil, devenind un produs al fanteziei jurnalistilor.(„Doua la primarie, doua la prefectura...”)




B.

A doua problema este toxicitatea ridicata a vaccinului prin constituientii sai.

Prospectul oficial al Cantgrip recunoaste ca acesta contine mercur sub forma de Tiomersal.

Cateva aspecte legate de toxicitatea acestui produs si implicatiile patologice ale utilizarii sale in vaccinuri sunt redate in punctele de mai jos:




I.

Thimerosal (tiomersal) .


Toxicitatea substantei si implicarea ei in etiologia si patogenia autismului






Dr. Boyd Haley on Mercury toxicity & Autism









Dr. Boyd Haley is a professor and chair of the chemistry department at the University of Kentucky. In this interview, Dr. Haley discusses mercury toxicity as a causal factor in Autism. He also discusses the two primary sources of mercury toxicity: vaccines & dental amalgams.


Dr. Haley received his BS in Chemistry/Physics from Franklin College in 1963. After a tour in the U.S. Army he completed his M.S. in Chemistry at the University of Idaho (1966) and his Ph.D. in Chemistry/Biochemistry at Washington State University (1971). He was an NIH Postdoctoral Scholar in the Department of Physiology, Yale University Medical School from 1971 to 1974. His first academic appointment was at the University of Wyoming in 1974 where he was promoted to full professor in 1983. In 1985 he was appointed as the first scientist hired in the Markey Cancer Center at the University of Kentucky with academic appointments as professor in the College of Pharmacy and in the Department of Biochemistry of the University of Kentucky Medical Center. In 1996 he was named Professor and Chair of the Department of Chemistry. Dr. Haley has testified as an expert witness at government hearings on the issue of the health hazards of mercury in vaccines and dental amalgam.








II.

O conferinta stiintifica socanta cu dovezi statistice si medicale solide.


Mercury, Autism and the Global Vaccine Agenda


http://video.google.com/videoplay?docid=6890106663412840646&hl=en

Idei cuprinse in conferinta:


- existenta unor cantitati enorme de mercur in vaccinuri, cantitate declarata de insasi producatori, exprimata in unitati de masura improprii pentru a parea cantitate neglijabila (0,01% zic ei, cand ar trebui sa exprime mercurul in “parts per billion” (ppb), unitate in care concentratia maxima admisa este de 2 ppb in apa potabila, iar intr-o doza de vaccine este in cantitate de 50.000 ppb (echivalentul lui 0,01%))


- efectele clinice ale intoxicatiilor cronice cu mercur, efectul cumulativ al administrarii mercurului prin vaccinuri


- corelatii statistice intre mercurul din vaccinuri si incidenta autismului


(*primul caz de autism este descris in 1932, mercurul s-a introdus in vaccinuri in 1931;


*dupa introducerea pe scara larga in anii 60-70 incidenta autismului a crescut de la un caz la suta de mii de oameni, la un caz la 150 de oameni in 2005;


*comunitatile ce au refuzat vaccinarea nu au nici un caz de imbolnavire de autism(in 20.000 de Amish nevaccinati, nu exista autism.))


- dovezi medicale (biochimice si clinice) ce arata ca autismul este o forma de reactie la mercur ce apare la foarte multi copii expusi la mercurul vaccinal.


- tratamentul cu chelatori de mercur (EDTA, Zeolit, vitamine) arata scaderea mercurului intra tisular, cresterea excretiei de mercur, imbunatatiri spectaculoase ale conditiei neuro-psihice ale pacientului (un caz mentionat , dupa tratamentul de 6 luni cu chelatori de mercur, copilul a inceput sa vorbeasca)


- cine implementeaza la scara mondiala vaccinuri, ce interese au?


- legatura intre campania mondiala de vaccinare si miscarea mondiala de control al populatie, prin sterilizari fatise si ascunse, debilizari fizice si psihice, controlul nasterilor, promovarea distribuirii gratuite a anticoncptionalelor, vaccinurile anti-sarcina, promovarea ideilor malthusiene in mass-media, educatie, institutii publice.


- multe alte date, statistici, informatii oficiale, studii clinice, biochimice.


O conferinta impresionanta, merita urmarita, pentru multitudinea datelor puse la un loc si pentru imaginea de ansamblu creionata astfel. Un rezumat la indemana oricui.








III.

Unii au zis ca este mercur si in peste, ce are daca este si in vaccinuri...


Legea romaneasca (si nu numai) stabileste o limita maxima a mercurului in ape, pesti etc.





„Concentratia de mercur in peste


 in carne de peste


in apele interioare de suprafata afectate de evacuari




1. Pentru a elimina poluarea, definita in Directiva 76/464/CEE, si in aplicarea articolului 2 din respectiva directiva, se stabilesc urmatoarele obiective de calitate:


1.1. Concentratia de mercur intr-o proba reprezentativa de carne de peste aleasa ca indicator nu trebuie sa depaseasca 0,3 mg/kg de carne proaspata.


1.2. Concentratia totala de mercur in apele interioare de suprafata afectate de evacuari nu trebuie sa depaseasca 1 μg/l, ca medie aritmetica a rezultatelor obtinute pe parcursul unui an.


1.3. Concentratia de mercur in solutie in apele de estuar afectate de evacuari nu trebuie sa depaseasca 0,5 μg/l, ca medie aritmetica a rezultatelor obtinute pe parcursul unui an.


1.4. Concentratia de mercur in solutie in apele maritime teritoriale si in apele litorale, altele decat apele de estuar, afectate de evacuari nu trebuie sa depaseasca 0,3 μg/l, ca medie aritmetica a rezultatelor obtinute pe parcursul unui an.”


NOTA: Ideea de aici e ca microgramele sunt normale la kilograme, litri, dar nu la 0.5 ml cat are o doza de vaccin. O problema fundamentala e ca astea sunt doze maxime admise la produse ce sunt ingerate, rata de neutralizare digestiva fiind un factor de luat in seama alaturi de rata de absorbtie digestiva din ce a mai ramas dupa neutralizare.  O alta problema importanta este ca mercurul din peste este legat in structuri organice ce ii reduc toxicitatea, iar cel din vaccinuri este sub forma de thimerosal care este mai toxic de cat mercurul singur.





IV.

Alegerea surselor e foarte importanta.

Unii au zis ca au gasit informatii ca thimesoralul este inofensiv si ca nu are nici o legatura cu autismul, invocand surse ca Wikipedia, FDA, CDC etc.

Nu poti cauta date la FDA , CDC sau alte surse partinitoare si interesate atat politic cat si financiar. E ca si cum ai cere ministerului de la noi sau direct lui Cercel.




Sunt surse si informatii ce trebuie puse cap la cap.

Cateva surse interesante:









http://www.autismmedia.org/media2.html - multe conferinte si interviuri cu specialisti despre legatura dintre vaccinuri si autism







Un medic roman, analizand prospectul oficial al vaccinului romanesc, facea urmatoarele sesizari:

Date din prospect:
- exista experienta clinica limitata cu privire la utilizarea Cantgrip la dulti si varstnici;
- nu exista date disponibile cu privire la utilizare la copii, adolescenti si gravide ;
- nu exista date in ceea ce priveste administrarea concomitenta cu alte vaccinuri .De mentionat ca in acest caz reacttile adverse pot fi mai intense;
- unele din reactiile adverse pot influenta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje;;
- reactii adverse:sunt frecvente, atat la adulti cat si la varstnici ( frecvent= reactie adversa la unul sau mai multi indivizi din 100 ): tulburari ale sistemului nervos, tulburari oculare (edem) tulburari musculoscheletice, dureri musculare, dureri articulare, simptome asemanatoare gripei.
- tiomersalul poate provoca reactii de hipersensibilizare;
- la fel la cei alergici la ou.
- se mai enumera reactiile mai rare, dar foarte grave: sdr. Guillain-Barre, soc anafilactic.
Constatari:
- se vaccineaza si adolescentii ( desi nu avem studii clinice);
- se incurajeaza vaccinarea cu Cantgrip concomitent sau la scurt timp cu vaccinul contra gripei sezoniere, deci vor fi mai intense reactiile alergice;
- nu se fac testari in acest sens ( alergie la ou sau la Tiomersal sau la alti componenti);
- nu sunt atentionati astmaticii.”






Barometrul reactiilor populatiei a surprins asteptarile tuturor. Inca nu suntem un sat fara caini. Inca mai putem spera ca romanii nu se vor lasa calcati in picioare de armatele tuturor intereselor meschine.




Mircea Puscasu

Fundatia”Sfintii Martiri Brancoveni”-Suceava




Dati mai departe.

 

vineri, 4 decembrie 2009

Comentariul zilei (04.12.2009): POLITCA si CRESTINISMUL


Cele de mai jos sunt scrise de un frate ce a dorit sa ramana anonim. In esenta sunt de acord cu el, am insa cateva amendamente, pe care le puteti citi la final.

      Fara sa vreau am urmarit cate ceva din asa zisele analize electorale facute in aceasta perioada si in timp ce Geoana era invitat la o emisiune la TV l-am auzit spunand despre Basescu ca e de dreapta, eu care habar nu aveam (neinteresandu-ma) care dintre candidati sunt de dreapta si care de stanga. Atunci mi-a trecut prin cap o idee: Toti cei care au studiat masoneria, oculta mondiala si jocurile elitelor si stiu cam cat de impiedicati sunt politicienii nostri in sforile trase de papusari, pot sa vada in intregul mandat al lui Basescu o modalitate perfecta de a denigra dreapta (refuz sa spun ca un partid de dreapta pentru ca si acesta este aservit astazi organizatiilor din umbra).

      Conform istoriei de la inceputul secolului trecut si pana pe la al doilea razboi mondial, dupa abolirea monarhiei s-a facut divizarea in partide politice, a conducerii unui stat, iar partidele de dreapta trebuiau sa fie cele care aparau interesele poporului dintr-un punct de vedere crestin. Astfel ca m-am gandit ca cineva, sau niste oarecare “umbre”, au zis in mintea lor in 2003 sau 2004, hai sa-l lasam pe Basescu la presedinte, ca sa aratam oamenilor ce face dreapta. De ce l-au ales pe Basescu? Uitati-va la patimile si moravurile sale.

      Era candidatul ideal pentru a fi pus in frunte de conducere pentru distrugerea unei imagini ce ar fi trebuit sa fie buna. Nu vreau sa-l caracterizez pe acest asa zis (fost) presedinte pentru ca singur si-a aratat patimile proprii prezentandu-le ca pe niste virtuti, asa cum le vedea el in mintea sa.

      Despre Geoana ca va iesi presedinte anul acesta s-a stiut inca de prin primavara lui 2009 de catre cei care au urmarit cu atentie jocurile politice si au avut cunostinte destul de bune despre ele si ceea ce se intampla in spatele lor. La TV am fost intoxicati in aceasta campanie cu sondaje de opinie pe care nici unul dintre oameni nu le poate verifica, sondaje care ne sunt prezentate de catre o mass-media supusa elitelor, si pe care noi ar trebui sa le luam de bune. Pentru ca daca omului ii spui aceeasi minciuna in fiecare zi, si de cateva ori pe zi, la un moment dat el o va crede si o va lua de buna, mai ales daca are creierul bine spalat.

      Astfel ca Basescu in sondajele lor a fost pe primul loc de la inceput si pana dupa primul tur de scrutin, ca sa il scoata la rampa ca pe o sperietoare pentru oamenii ce nu-l mai suporta, avand in vedere gunoaiele pe care le-a facut de-a lungul mandatului sau, in felul acesta reusind sa manipuleze lumea (mai mult mental decat fizic), ca toti cei care nu au votat cu el si au votat cu oricare alt candidat afara de Geoana, sa alerge repede si sa ii dea voturile lui Geoana numai sa nu iasa Basescu.

      Cum Geoana e si mai viclean ca badaranul de Basescu e clar ca va fi mai rau cu el, dar sub o aparenta stare de bunatate (care e cu totul falsa). Cand apare Geoana la TV si lumea il aude vorbind, se creeaza o atmosfera in care te simti la serbarea de Craciun de la gradinita cand mergi sa iti vezi copilul cum joaca intr-o piesa de teatru si-l auzi spunandu-si poezia cu Mos Craciun. Ceea ce face el in realitate este sa arunce cu noroi in contra-candidatul lui din turul doi, sa-l denigreze pe el cat mai mult ca sa obisnuiasca lumea cu impresia ca “eu Geoana, sunt mai bun pentru voi decat Basescu”!

      De aceea nu degeaba au scos toate armele impotriva chiorului acum, cand este nevoie de ele, ca sa scoti un film care sa-l arate pe Basescu cum “mangaie” un copil cu dosul palmei la 5 ani de la intamplare, numai pentru cei care merg cu ochelari de soare pe nas in toiul furtunii nu este evident, ca pentru cei pe care ii dor cu adevarat de mizeriile ce se intampla in tara asta este mai mult decat evident, este acea manipulare satanica manevrata de masonerie si de elitele din spatele ei pe care le putem vedea cu ochiul liber daca vrem cu adevarat sa cunoastem Adevarul.

      Asa ca Geoana, nu e cu nimic mai prejos ca Basescu, si nici unul din ceilalti candidati nu ar fi fost mai buni, ceilalti erau doar oamenii din decor, astia doi erau oamenii de baza pe care trebuia sa se concentreze toata atentia acum. Pentru ca Basescu va disparea din atentie imediat in lunile ce vor urma, precum s-a intamplat cu Emil Constantinescu (si cu el aceeasi manevra politica s-a facut).

      Oamenii astia nu merita nici macar priviti, daramite votati si alesi, pentru ca nu-s alesii nostri, sunt alesii stapanilor lor pentru a indobitoci si mai tare populatia si a o tine ocupata cu paine si circ, sa nu aibe timp nici unul sa puna lucrurile cap la cap sa vada planul satanic din spatele acestui circ din spatele acestui val care nu are ca scop decat inrobirea noastra in fata lui Antihrist, cel ce urmeaza sa fie scos la rampa in urmatorii ani.

      Asa ca .. restul comentariilor sunt de prisos. Am avut 5 ani ca presedinte un badaran ordinar; vom avea in urmatorii ani ca presedinte un viclean lucru care este si mai periculos pentru ca are unul atributele de baza ale satanei.

      Dar ei… nu au nici o valoare in tara asta, mai ales ca a fost votat tratatul de la Lisabona prin care presedintii nostri vor trebui sa asculte de UE asa ca stau si va intreb pe voi… chiar visati la solutii lumesti? Chiar credeti ca se va mai face ceva cand tara noastra este asa cum este din cauza datoriilor care le are si nu numai? Chiar nu se vede ca am lasat tara noastra sa fie vanduta in timp ce noi ne uitam la TV la ce ne dau ei noua sa vedem? Numai emisiuni care au ca scop precis distrugerea spiritului crestin din noi. Ne fac sa uitam de Dumnezeu ca sa devenim indiferenti fata de Creatia pe care Tatal nostru a facut-o pentru noi pacatosii care nu meritam nici sa pasim pamantul asta la cat de imbolnavite sunt sufletele noastre, ca i-am lasat pe acesti politicieni sa isi bata joc de noi.

      Va intreb ce sa facem noi la vot? Cu ce ne ajutam pe noi daca mergem sa votam niste oameni care nu exista, oameni care nu stiu ce inseamna nationalismul, oameni care nu mai au nimic crestini in ei si spun ca sunt ortodocsi doar pentru ca s-au botezat, oameni care fac intru toate voia diavolului, si vin noua si ne spun cuvinte precum umanism, evolutie, va vrem binele, o sa facem, o sa dregem. I-as alinta daca le-as spune “Lupi in piei de oaie”, dar nu e adevarat, nu sunt asa ceva, sunt cei care au lasat sa intre in ei diavolii care au golit iadul si au umplut fata pamantului, acum cand s-a apropiat vremea “in veac si in veacul veacului”.

      Unde e Stefan cel Mare acum sa scoata biciul si sa-i educe pe toti cei care nu spun rugaciunea Tatal nostru seara si dimineata, unde e el care nu a lasat nici un neam strain sa calce teritoriul nostru sa nu ne strice credinta in Dumnezeu, ca mai auzi oameni vorbind pe strada… “dar eu cred in Dumnezeu”. Si spun si eu acum cum am invatat de la Sfintii Parinti: pai si diavolul crede in Dumnezeu dar nu face voia Lui. Cati dintre noi cei care spunem ca credem in Dumnezeu facem si voia Tatalui nostru? Crestini ne mai numim noi?

      De la 1776 incoace au inceput astia sa prinda putere,de atunci au facut planuri cu scop final bine definit care le-au lasat ca mostenire mai departe fiilor lor pana in zilele noastre, ei au venit si ne-au ademenit cu traiul bun si cu luxul, si noi ne-am lasat prostiti voit, din dragostea noastra pentru trandavie si lene, din comoditate. Ce ii vom spune noi Mantuitorului nostru in ziua Judecatii de apoi cand ne va intreba ce am facut cu Darul acesta care nu l-a dat, cu cel mai de pret lucru pe care-l are omul – sufletul? Ca ne era lene? Ca voiam sa traim bine noi si copii nostri? Ca eram prea comozi? O sa aibe cineva curaj sa deschida gura atunci la auzul Cuvantului? sau vom amuti cu totii? Iar cand ne trimite in iezerul de foc cu stapanii carora le-am facut voia, cu diavolii de care ne-am lasat ispititi pentru vecie, va fi vai si amar de sufletele noastre.

      Atunci va fi prea tarziu. Asa cum si pentru Adam a fost prea tarziu dupa ce a gustat din Pomul Vietii si a cunoscut raul pentru caderea in pacat si binele de dinainte pe care nu l-a pretuit.

      Treceti la Hristos cu totii, marturisiti-l pana la sfarsitul vietii fiecaruia aici pe pamant, ca dupa moarte e prea tarziu si cale de intoarcere nu mai este. Va veni ziua in care Dumnezeu ne va cere sufletul inapoi si ne va cere socoteala pentru ceea ce am facut cu el. Noi vom mai vrea o zi dar El nu ne va da pentru ca am avut ani de zile in care am avut timp. Ne va intreba, ce-am facut cu ei?

      Pretuiti fiecare zi pe care o mai avem pe pamantul asta si dedicati-o Domnului.

      Nu mai faceti atata politica. Ca e cat se poate de clar ca politica si diviziunea in partidele politice a fost introdusa ca forma de dezbinare a natiunii:

      Un partid are o doctrina, altul are alta doctrina, unul zice una, altul zice alta, un al treilea partid are o alta solutie, si oamenii in ratacirea lor se incred in doctrina unuia dintre partide si se dau cand cu tanda cand cu manda dupa cum le e lor mai bine, dar nu sunt de sine statatori cu un partid pentru ca ele nu sunt de sine statatoare, avand toate doctrine diferite dar de sorginte satanica. Iar cand bietul Ion tine cu partidul X si bietul Gheorghe tine cu partidul Y, atunci ei se cearta de la doctrina fiecarui partid, o cearta care nu are nici o baza morala, nu are nici un rost, nu ii ajuta cu nimic ci sunt circari in fata diavolilor care stau in jurul lor si rad in clipa aceea de ei.

      Asta e scopul politicii. Dezbinarea natiunilor si scoaterea lui Dumnezeu din sufletul oamenilor. Diavol asta inseamna, dezbinare, adica indepartarea noastra de Dumnezeu, pe care el a reusit-o amagindu-ne de la Adam incoace.

      Nu va mai culcati pe-o ureche ca se exagereaza prea tare cu religia.

      Nu va lasati smintiti pentru ca vom da rasplata pentru sminteala.

      Nu va lasati smintiti nici de oamenii Bisericii. Parte din ei se stie ca au legaturi in masonerie si “sunt dati de gol”.  Studiati ortodoxia si descoperiti maretia ei.

      Rugati-va pentru preotii care vi se par ca nu fac voia Domnului, sa ii lumineze Dumnezeu sa revina pe calea cea dreapta.

      Nu mai ascultati si nu va mai uitati la stirile care vor sa ii denigreze pe oamenii Bisericii. Ca e sminteala asta!

      Nu va patati sufletul cu imagini smintitoare.

      Nu mai fiti caldicei.

      Cautati-va duhovnici.

      Rugati-va la Maica Domnului ca ea este grabnic ajutatoarea noastra si ea e cea care ne va ajuta in Ziua Judecatii. Este ocrotitoarea noastra.

      Rugati-va la Sf Apostol Andrei ca el ne-a increstinat.

      Rugati-va la Sf Nectarie, ca el ne-a vindecat de cancer (nu medicii).

      Rugati-va la sfintii morti in inchisorile comuniste, ca ei plang pentru noi in Ceruri pentru ca iubesc neamul nostru romanesc.

      Rugati-va la toti sfintii din ceruri pentru ca va vor ajuta.

      Rugati-va la ingerul pazitor ca el sufera mult cand vede ca pacatuim si mereu are mila de noi si mijloceste si se roaga pentru noi.

      Smeriti-va, iertati si cereti-va iertare ca sa ne poata ierta si pe noi Tatal nostru.

      Postiti asa cum se cuvine, nu numai cu hrana, ci si cu fapta si suvantul.

      Infranati-va limbile.

      Nu lasati patima desfraului sa va conduca.

      Nu va uitati la filme care starnesc in voi aceste patimi, mai ales la cele cu scene de desfranare. Subconstientul nu sta nici o clipa si inregistreaza tot.

      Alegeti cu intelepciune filmele pe care sa le vizionati daca nu puteti renunta definitiv la ele.

      Alegeti cu intelepciune muzica pe care o ascultati, ca va afecteaza fara ca macar sa stiti.

      Cititi carti care au in ele hrana pentru suflet ca sa va ajute Dumnezeu si sa va dea un strop de Har, sa va puteti induhovnici sufleteste. Dumnezeu nu da celui destept ci celui cu inima curata.

      Curatiti-va inima.

      Nu lasati patima de proprietate sa va cuprinda prea tare si sa nu mai puteti scapa de ea tinand prea mult la masina, la casa, la telefonul mobil, la averea ce-o agonisiti in casa ca nimic este. Nimic nu luati cu voi!

      Nu lasati patima de dominatie sa va domine pentru ca veti fi aroganti si increzatori in fortele proprii mereu uitandu-l astfel pe Dumnezeu.

      Marturisiti-va curat la duhovnicul pe care il aveti ca sa va poata ierta Dumnezeu pacatele. Si nu amanati marturisirea!

      Impartasiti-va cu trupul si sangele lui Hristos.

      Nu mai faceti voia diavolului zi de zi, chiar daca nu credeti ca o faceti. Pentru ca el se foloseste de puterea sugestiei si asa ne amageste prin viclenie.

      Sa nu va fie rusine sa va faceti cruce cand treceti pe langa o biserica.

      Nu mai traiti si petreceti ca paganii.

      Treceti cu totii la ortodoxie care e credinta adevarata in Hristos. Ca nu exista adevarul meu, adevarul tau si adevarul celuilalt… Adevarul este unul singur.

      Megeti la Biserica cat de des puteti.

      Cititi si studiati Biblia ortodoxa din scoarta in scoarta precum si talcuirile Sfintilor Parinti. Daca nu aveti rabdare cititi macar Noul Testament, Evangheliile sunt extrem de importante.

      Veti comenta poate ca Biblia e scrisa si rascrisa si modificata si adaugita, sau ca nu aveti rabdare sau ca vi se pare prea complicata. Toate astea-s efectele spalarii pe creier si indirect urmarea vizionarii documentarelor de pe programe TV care se vor a fi religioase, dar de fapt de natura sa denigreze Adevarul.

      Exista si un revers al acestei probleme in sensul ca editia din 1914 este ultima Biblie romaneasca ramasa nemodificata in limite restranse, pentru ca masoneria din Biserica inca nu incepuse sa umble la modificarea ei dupa a lor minte si hotararea elitelor jidovesti.

      Veti avea o surpriza de neinchipuit in momentul in care veti incepe sa cititi. Adevarul va patrunde in voi fara sa simtiti, si va veti convinge singuri, mai bine zis veti simti ca tot ceea ce e scris acolo este Cuvantul lui Dumnezeu. Diavolul ispiteste ca sa nu te apuci de ea bagandu-ti in cap toate tampeniile posibile numai sa nu citesti pentru ca stie ca daca apuci sa citesti Cuvantul te patrunde. Cuvantul lui Dumnezeu e puternic si sufletul nostru se hraneste cu ceea ce e scris in Biblie. Pentru ca sufletul nostru se simte chemat de Creatorul sau, iar hrana care o doreste acesta o putem dobandi citind Cuvintele Duhului Sfant.

      Chiar de limbajul e modificat, chiar de unele versete sunt modificate un singur lucru e cert: Intelesul lor nu a fost alterat! Dumnezeu nu a permis sa se intample un asemenea lucru pentru ca Iisus a zis: “Cerul si pãmântul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece”. Adevarat este! Cititi si convingeti-va. 

      Adevarul este Hristos. El este “Calea, Adevarul si Viata”. 

      Moartea pentru Hristos! Alta solutie nu mai exista pentru ca e mult prea tarziu, asa cum si Parintele Arhimandrit Iustin declara acum ceva timp. Trebuie sa se implineasca cele profetite de mii de ani si asta este voia Domnului. 

      Slava lui Dumnezeu pentru toate, Celui in Treime Sfanta laudat, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin

   Comentariu saccsiv:

   Impartirea dreapta-stanga a esicherului politic s-a facut initial in Adunarea Legislativa din 1791, in Franta, cand formal inca mai era regele Frantei seful statului. La scurt timp insa l-au decapitat, deoarece lozinca revolutiei cerea clar: „Vom spanzura ultimul rege cu matele ultimului preot”.

   Nu sunt de acord cu termenul „chiorul”, deoarece nu din cauza strabismului trebuie criticat Basescu.

   Spune fratele ca populatia este tinuta ocupata cu paine si circ. In Romania insa, s-a ajuns la perfomanta de a fi tinuta ocupata doar cu circ.










marți, 24 noiembrie 2009

The Liberation Treatment: A whole new approach to MS

Amid the centuries-old castles of the ancient city of Ferrara is a doctor who has come upon an entirely new idea about how to treat multiple sclerosis, one that may profoundly change the lives of patients.
Dr. Paolo Zamboni, a former vascular surgeon and professor at the University of Ferrara in northern Italy, began asking questions about the debilitating condition a decade ago, when his wife Elena, now 51, was diagnosed with MS.
Watching his wife Elena struggle with the fatigue, muscle weakness and visual problems of MS led Zamboni to begin an intense personal search for the cause of her disease. He found that scientists who had studied the brains of MS patients had noticed higher levels of iron in their brain, not accounted for by age. The iron deposits had a unique pattern, often forming in the core of the brain, clustered around the veins that normally drain blood from the head. No one had ever fully explained this phenomenon, considering the excess iron a toxic byproduct of the MS itself.
Dr. Zamboni wondered if the iron came from blood improperly collecting in the brain. Using Doppler ultrasound, he began examining the necks of MS patients and made an extraordinary finding. Almost 100 per cent of the patients had a narrowing, twisting or outright blockage of the veins that are supposed to flush blood from the brain. He then checked these veins in healthy people, and found none of these malformations. Nor did he find these blockages in those with other neurological conditions.
"In my mind, this was unbelievable evidence that further study was necessary to understand the link between venous function and iron deposits on the other," Zamboni told W5 from his research lab in Ferrara.
What was equally astounding, was that not only was the blood not flowing out of the brain, it was "refluxing" reversing and flowing back upwards. Zamboni believes that as the blood moves into the brain, pressure builds in the veins, forcing blood into the brain's grey matter where it sets off a host of reactions, possibly explaining the symptoms of MS.
"For me, it was really unbelievable to understand that iron deposits in MS were exactly around the veins. So probably, it is a dysfunction of drainage of the veins," Zamboni said.
"This is very important, because iron is very dangerous, because it produces free radicals, and free radicals are killers for cells. So we need to eliminate iron accumulation."
Zamboni dubbed the vein disorder he discovered CCSVI, or Chronic Cerebrospinal Venous Insufficiency, and began publishing his preliminary research in neurology journals.
He soon found that the severity of the vein blockages were located corresponded to the severity of the patient's symptoms. Patients with only one vein blocked usually had milder forms of the disease; those with two or more damaged veins had more severe illness.
Zamboni found blockages not only in the veins in the neck directly beneath the brain -- the jugular veins --but in a central drainage vein, the azygos vein, which flushes blood down from the brain along the spine. Blockages here, he found were associated with the most severe form of MS, primary progressive, in which patients rapidly deteriorate. For this form of MS, there currently is no effective treatment.
As for how these vein abnormalities form, Zamboni isn't sure. He believes, though, that congenital defects, problems that likely formed before birth, can be blamed for most of the problems, though this has not been conclusively proven.
Most neurologists Zamboni initially approached with his findings dismissed them. But one specialist, Dr. F. Salvi, at Bellaria Hospital in Bologna, was intrigued by the concept. He began sending Zamboni MS patients for CCVIS testing, to see if what he was finding was correct. The images of narrowed or blocked veins, called "strictures," were irrefutable for Salvi.


Focus on a treatment
But Dr. Zamboni had an even more important idea. If key veins of MS patients were blocked, perhaps he could open them and restore normal blood flow?
Taking a page from standard angiography, in which doctors use balloons to open up blocked arteries that feed blood from the heart, he enlisted the help of vascular surgeon Dr. R. Galeotti, also at the University of Ferrara and Santa Anna Hospital. Three years ago, the team began a study in which they treated 65 MS patients to see if endovascular surgery would restore flow in these vessels and lessen MS symptoms.
The study detailing those results will be published in the Journal of Vascular Surgery on Nov. 24. But preliminary results, already released, show patients had a decrease in the number of new MS attacks, a big reduction in the number of brain lesions that define MS, and improved quality of life. The only time symptoms returned for the patients was when the veins re-narrowed.
Because the surgery freed the blood flow, the team dubbed the procedure "The Liberation Treatment."
Zamboni's sense is that the earlier patients are diagnosed and treated, the more function they will preserve, and the less damage the improper blood flow will do to the brain.
"Because MS is a progressive disease and strikes young people, if we lose time, there are a lot of young people that will progress without possibility to get back. This is very heavy for me," he says.

Zamboni has also been studying the prevalence of CCSVI with a team at the University of Buffalo in New York, in collaboration with Dr. Robert Zivadinov. That study, to be published in January, has looked at 16 MS patients, including eight from the U.S and eight from Italy. All have been found to have blocked veins of CCSVI, just as Zamboni described, and all eventually underwent the Liberation Treatment.


Relief for patients
One of those patients was Buffalo resident Kevin Lipp. Lipp had MS for over a decade, and as part of the study, discovered he had five blocked veins in his neck. After undergoing the Liberation Treatment 10 months ago, he says he hasn't had a single new MS attack.
Zamboni emphasizes that the Liberation Treatment does not make people in wheelchairs walk again. Rather, it seems to stop the development of further MS attacks, and in some cases, improves movement and decreases the debilitating fatigue that are the hallmarks of MS.
The foundation that has sponsored Zamboni's research, the Hilarescere Foundation, also urges cautious restraint.
"We can't give the illusion to patients that this is a guaranteed treatment and it is easy. This is not right. And we have never done this," says Hilarescere President Fabio Roversi-Monaco. "We don't say this is a cure for M.S. We only say that research is advancing, and there is encouraging data but we are waiting for more conclusions."
Dr. Zivadinov in Buffalo is now starting a new study, recruiting 1,600 adults and 100 children, half of them MS patients. He plans to use ultrasound and MRI scans to confirm if those with MS also have CCSVI and if their family members have the abnormalities too.
Prof. Mark Haake, a neuro-imaging scientist at McMaster University and Wayne State University in Detroit is also intrigued by Zamboni's findings. He has long been seeing iron deposits in the brains of MS patients using a specialized MRI analysis called SWI - specific weighted imaging. When he saw Zamboni's initial publications, he immediately contacted the Italian doctor and began collaborating.


Population studies under way
Haake too is initiating a study, asking neurological centres across North America and Europe to take some extra MRI scans of the neck and upper chest of MS patients. The scans can then be electronically sent to his research team for analysis. He believes this grassroots approach could spur larger and more in depth studies. He's hoping he can engage MS specialists and vascular surgeons, interventional radiologist around the world to study the theory and then move to diagnosing and treating MS patients quickly.
"I think patients do play a role, because there are millions and millions of dollars donated to MS Societies and a lot of money set aside by the government to study MS research and right now, 99.9 per cent of that money goes somewhere else," he told W5.
"So the patients need to speak up and say 'We want something like this investigated, at least at an early stage, to see if there is credence to this theory.' Even if it is 10 or 20 per cent of these people who can be helped, that needs to be investigated," says Haacke.
Haake's research is being done with no funding; he's unwilling to wait the nine months to a year needed to get formal research funding applications approved. Urgency, he says, is needed in finding the answer to the question of whether Dr. Zamboni is right.
"Certainly, I continue my battle because I am fully convinced that this is the right thing for the patient," he says.
The MS Societies of Canada and the U.S. are reticent to support Zamboni's theories. They maintain that: "Based on results published about these findings to date, there is not enough evidence to say that obstruction of veins causes MS... It is still not clear whether relieving venous obstructions would be beneficial."


Interest in CCSVI growing
But CCSVI has become a subject of intense interest among MS patients who are texting and emailing details of Zamboni's work, locating the few centres around the world that have started to work on studies on CCSVI and the Liberation Treatment.
Zamboni says every day, MS patients hear about his theory and either write, email or call him asking for treatment he can't yet provide. Still, some surgeons in the U.S. are now offering the surgery Zamboni's team has pioneered.
Jeff Beal, an L.A-based, Emmy-Award-winning musical director has already paid to have the surgery procedure. After he was diagnosed with MS five years ago, he was left unable to work a full day and worrying he would spend the rest of his life in a wheelchair. Unable to come to terms with the diagnosis, his wife, Joan, set to find new treatments and eventually came upon Zamboni's work. Unable to get her husband treated in Italy, she convinced a Californian vascular surgeon who already performs similar surgery on leg veins to look at Zamboni's work and test Jeff for CCSVI. Jeff was diagnosed with two blocked jugular veins and treated with the Liberation Treatment. (with a slightly different procedure than the italan one..using Stents) He now says he has much more energy and none of the chronic fatigue that used to limit his activity.
"I reached what I would call sort of a higher plateau, in the sense of the most debilitating symptom, which is the fatigue. So, I still have fatigue every day, I still battle it; it's still one of my symptoms. But in terms of the total reservoir of energy, it's much greater than it used to be. And that's a huge gift, especially to my family," Beal told W5.
His wife Joan was delighted with the surgery's results.
"Suddenly, he's helping Henry with his homework and he's playing trumpet duets with Henry and he's awake. And there's this presence in the house that hadn't been there for two years," she said.
Joan has now become a "cheerleader" of Zamboni's work on MS chat sites, urging other patients to show their neurologists the material being published by the Italian team and to ask them to consider setting up a study in other MS clinics.
Among all of Zamboni's success stories and the patients who sing his praises is his wife Elena. Her MS caused her to lose her vision for a time and develop what she called "violent" attacks. She had difficulty walking and was losing her balance and feared a life in a wheelchair unable to care for herself. Elena became one of her husband's first ultrasound test patients and was found to have a complete closure of the azygos vein in her central chest. She was one of the first to be liberated almost three years ago. After having regular debilitating MS attacks for nearly a decade before, Elena has been symptom-free ever since. An elegant, intelligent woman, she now has a quick walk, with no sign of disability. Her husband couldn't be happier.
"What I think is this is probably the best prize of the research," says Zamboni.







TRADUCEREA CU GOOGLE

Tratamentul de Eliberare: O abordare cu totul nou pentru SM


În mijlocul secole-castele vechi al oraşului antic din Ferrara este un doctor care va veni peste o idee cu totul nouă despre cum să trateze sclerozei multiple, unul care ar putea modifica profund viaţa pacienţilor.
Dr. Paolo Zamboni, un chirurg fostul vascular şi profesor la Universitatea din Ferrara, în nordul Italiei, au început să întrebe întrebări despre starea debilitante un deceniu în urmă, când Elena sotia sa, acum 51, a fost diagnosticat cu SM.
Urmărind sotia sa Elena lupta cu oboseală, slăbiciune musculară şi probleme vizuale de SM au dus Zamboni, pentru a începe o căutare intensă cu caracter personal pentru cauza bolii ei. El a descoperit că oamenii de ştiinţă care au studiat creierul pacienţilor cu SM au observat un nivel mai ridicat de fier în creierul lor, nu sunt contabilizate în funcţie de vârstă. Depozitele de fier a avut un model unic, de multe ori care formează în partea centrală a creierului, grupate în jurul venele care în mod normal, de scurgere de sânge de la cap. Nimeni nu a avut niciodată pe deplin explicat acest fenomen, având în vedere excesul de fier şi un produs secundar toxice ale SM în sine.
Dr. Zamboni întrebat dacă a venit de fier din sânge în mod abuziv de colectare la nivelul creierului. Utilizarea cu ultrasunete Doppler, el a început examinarea gât dintre pacienţii cu SM şi a făcut o constatare extraordinare. Aproape 100 la sută din pacienţi au avut un îngustarea, răsucirea sau blocarea făţişă a venelor care se presupune că flush de sânge de la creier. El apoi a controlat aceste vene in oameni sănătoşi, şi a găsit nici una dintre aceste malformaţii. Nici nu a găsit aceste blocaje la cei cu alte afecţiuni neurologice.
"În mintea mea, acest lucru a fost incredibil dovezi că un studiu suplimentar a fost necesare pentru a înţelege legătura dintre funcţia de venos şi depozite de fier pe de altă parte," a spus Zamboni W5 de la laborator de cercetare în Ferrara lui. Ce-a fost la fel de uluitoare, care nu numai că a fost a fost nu curge sânge din creier, aceasta a fost "refluxing" de mers înapoi şi a curge în sus. Zamboni consideră că, după cum se mişcă de sânge în creier, presiunea construieşte în vene, forţându-sânge în materie creierului gri în cazul în care porneşte o serie de reacţii, eventual explicarea simptome ale SM. "Pentru mine, a fost într-adevăr incredibil de a înţelege ca depozitele de fier în SM au fost exact în jurul vene. Deci, probabil, este vorba de o disfuncţie de drenaj al venelor, ", a spus Zamboni.
"Acest lucru este foarte important, deoarece fierul este foarte periculos, deoarece produce radicali liberi, sunt ucigaşi şi gratuit pentru celule. Deci, avem nevoie pentru a elimina o acumulare de fier." Zamboni numit tulburare vena el a descoperit CCSVI, cefalorahidian sau cronică, insuficienţă venoasă, şi a început publicarea cercetările sale preliminare in reviste de neurologie. curând El a constatat că gradul de severitate al blocajelor vena s-au situat corespundea severitatea simptomelor pacientului. Pacienţii cu o singură venă blocat de obicei, au forme mai blânde a bolii; cele cu două sau mai multe vene deteriorate au avut boli mai grave. Zamboni găsit blocajele nu numai în vene în gât direct sub creier - venele jugular - dar în într-o venă centrală de drenaj, vena azygos, care bufeuri de sânge în jos de la creier de-a lungul coloanei vertebrale. Blocaje aici, el a găsit au fost asociate cu forma cea mai grava de SM, primar progresivă, în care pacienţii se deterioreze rapid. Pentru această formă de SM, este, în prezent nu există nici un tratament eficient.
În ceea ce priveşte modul în care aceste anomalii de formă venă, nu, Zamboni este sigur. El crede, totuşi, că defectele congenitale, probleme care ar putea format inainte de nastere, poate fi blamat pentru cele mai multe probleme, deşi acest lucru nu a fost dovedită în mod concludent. Cele mai multe neurologi Zamboni iniţial a abordat cu constatările sale le-a respins. Dar, un specialist, Dr. F. Salvi, la Bellaria Spitalul de la Bologna, a fost intrigat de concept. El a început să trimită Zamboni pacienţii cu SM pentru testarea CCVIS, pentru a vedea dacă ceea ce el a fost constatare a fost corectă. Imagini de redus sau a venelor blocat, numit "stricturi," erau incontestabile pentru Salvi.

Concentraţi-vă pe un tratament
Dar Dr. Zamboni a avut o idee chiar mai important. În cazul în vene-cheie al pacienţii cu SM au fost blocate, poate că le-ar putea deschide şi a restabili fluxul normal de sânge? Având o pagină dintr-angiografie standard, în care medicii utilizează baloane de a deschide artere blocate că sângele hranei pentru animale de la inima, sa inrolat ajutorul vasculare chirurg Dr. R. Galeotti, de asemenea, de la Universitatea din Ferrara şi Spitalul Santa Anna. Acum trei ani, echipa a început un studiu în care au trataţi 65 pacienţi cu SM pentru a vedea dacă intervenţii chirurgicale endovasculare ar restabili fluxul în aceste nave şi a diminua simptomele SM. Studiul detaliază aceste rezultate vor fi publicate în Jurnalul de Chirurgie Vasculara pe 24 noiembrie . Dar rezultatele preliminare, deja eliberate, pacienţii spectacol a avut o scădere a numărului de noi atacuri SM, o reducere mare a numărului de leziuni cerebrale care definesc MS, precum şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. De timp doar simptome întors pentru pacienţi a fost atunci când venele de re-redus.
Pentru ca operatia a eliberat pe fluxul de sânge, echipa poreclit "procedura de eliberare de tratament." Zamboni sens este faptul că pacienţii mai devreme sunt diagnosticate si tratate, funcţia de mai mult vor conserva, precum şi prejudiciul mai puţin fluxul de sânge necorespunzătoare va face pentru a creier. "Deoarece SM este o boală progresivă şi greve tineri, dacă vom pierde timp, există o mulţime de tineri care vor progreselor, fără posibilitatea de a lua spate. Acest lucru este foarte grea pentru mine", spune el. Zamboni a fost, de asemenea, studierea prevalenţei CCSVI cu o echipa de la Universitatea din Buffalo din New York, în colaborare cu Dr. Robert Zivadinov. Acest studiu, care urmează să fie publicat în ianuarie, a uitat la 16 pacienţi cu SM, inclusiv opt din Statele Unite şi opt din Italia. Toate s-au dovedit a fi blocat venele de CCSVI, la fel cum este descris Zamboni, precum şi toate în cele din urmă a suferit Tratamentul de Eliberare.


Relief pentru pacienţii
Una dintre aceste pacienţi a fost rezident Buffalo Kevin Lipp. Lipp MS a avut timp de peste un deceniu, şi ca parte a studiului, a descoperit cinci venelor blocate în gât. După ce în curs de Eliberare Tratamentul 10 luni în urmă, el spune că nu a avut un singur atac nou SM. Zamboni subliniază faptul că tratamentul de Eliberare nu se face pe oameni să meargă din nou în scaune cu rotile. Mai degrabă, se pare că pentru a opri dezvoltarea unor noi atacuri SM, iar în unele cazuri, îmbunătăţeşte circulaţia şi scade oboseala debilitante care sunt semnele distinctive ale SM.


Fundatie care a sponsorizat de cercetare Zamboni, Fundaţia Hilarescere, îndeamnă, de asemenea reţinere prudente. "Nu putem da iluzia la pacienţii că acesta este un tratament garantat şi este uşor. Acest lucru nu este drept. Şi nu am făcut acest lucru, ", spune Hilarescere Preşedintele Fabio Roversi-Monaco. "Noi nu spunem acest lucru este un leac pentru MS Vă spun doar că cercetarea avansează, şi nu există date încurajatoare, dar va asteptam cu mai multe concluzii." Dr. Zivadinov din Buffalo este incepand de acum un nou studiu, recrutarea 1600 adulţi şi 100 de copii, jumătate din ele SM pacienţi. El intenţionează să utilizeze în ecografie şi RMN scanează pentru a confirma dacă aceste cu SM, de asemenea, au CCSVI şi în cazul în care membrii familiei lor au anomalii de asemenea. Prof. Mark Haake, un neuro-imagistică om de ştiinţă de la Universitatea McMaster şi Wayne State University din Detroit este, de asemenea, intrigat de constatările Zamboni lui. El a fost mult timp vadă depozite de fier in creierul pacienţilor cu SM, utilizând o analiză de specialitate RMN numit SWI - imagini specifice ponderat. Când a văzut publicaţii Zamboni iniţială a lui, el a contactat imediat medicul italian şi a început să colaboreze.

Studii de Populaţie
In curs de desfăşurare Haake prea este iniţierea unui studiu, cerându-centre neurologice din America de Nord si Europa de a lua unele IRM suplimentare scanează de gât şi piept de pacienţi cu SM. Scaneaza pot fi apoi electronic trimis la echipa sa de cercetare pentru analiză. El crede ca bază această abordare ar putea stimula mai mari şi mai mult în studii aprofundate. El este speranta ca se pot angaja specialisti MS şi chirurgi vasculare, radiolog intervenţională din întreaga lume pentru a studia teoria şi apoi trece la diagnosticarea şi tratarea pacienţilor cu SM de repede. "Cred că pacienţii care nu joacă un rol, pentru că există milioane şi milioane de dolari donate Societăţile MS şi o mulţime de bani anulată de către guvern pentru a studia MS de cercetare şi chiar acum, 99,9 la suta din banii pe care merge în altă parte ", a spus W5.
De cercetare Haake lui se face cu nici o finanţare; el nu doreşte să aştepte cele nouă luni la un an necesare pentru a obţine formale cererile de finanţare a cercetării în aprobat. De urgenţă, spune el, este necesară găsirea răspunsul la întrebarea dacă dr. Zamboni este bine. "Desigur, am continua bătălia mea pentru că eu sunt pe deplin convins că acesta este un lucru bun pentru pacient", spune el. SM Societăţile din Canada şi SUA sunt reticente să sprijine teoriile lui Zamboni. Ei susţin că: "Pe baza rezultatelor publicate cu privire la aceste constatări până în prezent, nu există probe suficiente pentru a spune că obstrucţie de cauze venelor SM ... Acesta nu este încă clar dacă alinarea obstacole venoase ar fi benefică."

Dobânzi în creştere CCSVI
Dar CCSVI a devenit un subiect de interes intensă în rândul pacienţilor cu SM, care sunt mesaje text şi email-uri de detalii cu privire la locul de muncă a lui Zamboni, localizarea câteva centre din întreaga lume, care au început să lucreze la studii privind CCSVI şi tratamentul de Eliberare. Zamboni spune că orice pe zi, pacienţii cu SM aud despre teoria sa şi, fie scrie, e-mail sau sunati-l cere pentru tratament el nu poate oferi încă. Cu toate acestea, unii chirurgi din SUA oferă acum echipa de chirurgie Zamboni are un pionier. Jeff Beal, un LA-based, Emmy Award-winning director muzical a plătit deja pentru a avea procedura de intervenţie chirurgicală. După ce a fost diagnosticat cu SM urmă cu cinci ani, el a fost lăsat în incapacitate de muncă o zi întreagă şi îngrijorătoare el va petrece restul vieţii sale într-un scaun cu rotile. Imposibil de a se împăca cu diagnosticul, sotia sa, Joan, stabilit pentru a găsi tratamente noi şi în cele din urmă a venit la locul de muncă Zamboni lui. Nu se poate obţine soţului ei tratate în Italia, ea a convins un chirurg californiană vasculare, care deja efectuează intervenţii chirurgicale similare de pe vene picior să te uiţi la locul de muncă Zamboni şi de testare Jeff pentru CCSVI. Jeff a fost diagnosticat cu două blocat venele jugulară şi trataţi cu tratamentul de Eliberare. (cu o procedură uşor diferită de cea italan .. folosind Stenturi) El spune acum el are mult mai multă energie şi nici unul dintre oboseala cronica că, folosit pentru a limita activitatea sa.
"Am ajuns la ceea ce eu numesc un fel de platou mai mare, în sensul de a Simptomul cel mai debilitante, care este oboseala. Deci, încă mai am oboseala în fiecare zi, eu încă luptă acesta; este încă una dintre simptomele mele. Dar în punct de vedere al rezervorului total de energie, este mult mai mare decât este folosit pentru a fi. Si asta e un dar imens, în special pentru familia mea ", a spus Beal W5. Soţia lui Joan fost încântat cu rezultate chirurgie lui." Dintr-o data, el ajută pe Henry cu temele sale şi el de jocuri pentru trompeta duete cu Henry si el e treaz. Şi există această prezenţă in casa care nu au fost acolo timp de doi ani ", a spus ea. Joan, a devenit acum o majoretă" "de lucru Zamboni pe MS site-uri de chat, îndemnând alţi pacienţi pentru a arăta neurologi lor, materialul fiind publicate de echipa italiană şi pentru a le cere să ia în considerare înfiinţarea unui studiu în alte clinici SM.
Dintre toate de poveşti de succes şi Zamboni lui pacienţii care cântă laude lui este Elena sotia sa. MS ei a provocat-o să-şi piardă viziunea ei pentru un timp şi de a dezvolta ceea ce ea a numit "violente" atacuri. Ea a avut dificultăţi de mers pe jos şi a fost pierdut echilibrul ei şi se temeau de o viaţă într-un scaun cu rotile nu pot să aibă grijă de ea. Elena a devenit unul din prima sotului ei pacienţii test cu ultrasunete şi a fost găsit de a avea un închiderea completă a venelor azygos în piept centrală. Ea a fost una dintre primele care urmează să fie eliberat de aproape trei ani în urmă. După ce au atacuri debilitante regulat MS timp de aproape un deceniu înainte, Elena a fost simptom-free de atunci. Un elegant, femeie inteligentă, ea are acum o plimbare rapida, cu nici un semn de handicap. Soţul ei nu a putut fi mai fericit. "Ceea ce cred că este aceasta este, probabil, cea mai bună premiul de cercetare", spune Zamboni.