Sfântul Rupert, episcopul Salzburgului, a fost unul dintre cei mai mari sfinţi care au strălucit în pământurile germane. De aceea în cele ce urmează vom prezenta pe scurt viaţa lui, folosindu-ne pentru aceasta de două texte vechi ale Vieţii sale, scrise la scurtă vreme după moartea omului lui Dumnezeu.
Mai întâi însă, să ne oprim asupra istoriei locurilor în care a trăit şi a propovăduit el. În vechime, pe teritoriul Austriei şi Bavariei de astăzi se găseau provinciile romane Noricum şi Panonia, care erau bastioane puternice ale credinţei în Hristos. Însă odată cu căderea Imperiului Roman în apus şi cu năvălirea popoarelor barbare, credinţa creştină a dispărut aproape în întregime din acele părţi. Cuceriţi şi prigoniţi de păgânii sălbatici, cei mai mulţi dintre creştini fie şi-au pierdut credinţa, fie au început să o amestece cu diferite practici păgâne sau cu erezii. Încă din veacul al VI-lea, călugării irlandezi începuseră să-L propovăduiască pe Hristos în pământurile celor două provincii însă, datorită caracterului neorganizat al misiunii lor, nu reuşiseră să aibă un efect de durată. Pe lângă aceşti călugări irlandezi, unii episcopi franci se nevoiau şi ei să ducă vestea cea bună păgânilor germani, însă datorită rezistenţei barbarilor lucrarea lor a adus puţină roadă. De aceea, când Sfântul Rupert îşi începea propovăduirea la sfârşitul veacului al VII-lea, pământurile Europei centrale erau încă adânc cufundate în întunericul necredinţei şi al închinării la idoli.
Dar să trecem acum la viaţa omului lui Dumnezeu. Despre primii ani ai săi nu se ştie aproape nimic. Se pare că s a născut în jurul anului 660 d. Hr., fie într-o familie francă nobilă, fie într-o familie irlandeză. Oricum, în tinereţe a primit o temeinică educaţie creştină, şi fiind evlavios din fire şi plin de înţelepciune, şi-a atras dragostea şi respectul tuturor. Până la urmă, pentru darurile sale Rupert a fost hirotonit diacon şi preot, ajungând apoi episcop în oraşul Worms din Germania de azi. Iată cum vorbeşte despre păstorirea sa una dintre primele Vieţi ale sfântului: „Era blând şi feciorelnic, simplu şi cumpătat, credincios în lauda lui Dumnezeu şi plin de Duh Sfânt. Avea un mare discernământ duhovnicesc, şi faptele lui bune povăţuiau turma spre asemănarea cu Hristos, căci îi însufla nu doar prin cuvintele sale, ci şi prin pilda faptelor. Priveghea adeseori, îşi slăbea trupul prin posturi şi îşi împodobea faptele cu milostenie. Dădea tot ce avea, pentru ca săracii să nu plece de la el flămânzi, căci socotea datoria lui să-i îmbrace pe cei goi şi să-i ajute pe cei lipsiţi.”
Pentru toate aceste fapte de adevărat păstor al turmei lui Hristos, faima lui Rupert s-a răspândit în scurtă vreme în întreaga ţară. În acea vreme duce al Bavariei era Theodo al II-lea, care auzind de înţelepciunea şi de minunile lui Rupert a vrut să-l cunoască pe omul lui Dumnezeu. Deşi încă păgân, Theodo avea o soră creştină, care îl pregătise pentru primirea cuvântului mântuirii. De aceea, ducele a trimis la Worms mesageri, rugându-l pe Rupert să vină în Bavaria.
Şi astfel, în anul 697 Rupert a ajuns, după o călătorie obositoare, în vechiul oraş roman Ratisbona (Regensburg ul de astăzi), capitala Bavariei. Theodo l-a întâmpinat pe sfântul episcop cu multă cinste şi bucurie, chemându-l în palatul său. Aici, Rupert a început să-i vorbească ducelui despre credinţa în Hristos. Cu atâta har şi înţelepciune propovăduia omul lui Dumnezeu, încât în scurtă vreme Theodo a fost cucerit de învăţătura lui şi a primit botezul. Alături de el s-a botezat mulţime de popor, bogaţi şi săraci, nobili şi oameni simpli.
Văzând însă că întreaga ţară zăcea în întunericul păgânătăţii, Rupert a hotărât să propovăduiască şi în ţinuturile din împrejurimi. Luând cu sine câţiva însoţitori, episcopul a coborât pe Dunăre, vestind peste tot cuvântul mântuirii. Astfel a străbătut cu bărbăţie şi curaj întreaga ţară, ajungând până în câmpiile Panoniei de jos. „Prin sfintele sale cuvinte,” ne spune Viaţa lui Rupert, „inimile lor întunecate erau luminate, şi sufletele celor nebotezaţi însetau de izvorul vieţii.” În călătoriile sale, Rupert nu dărâma templele păgâneşti, ci le preschimba în biserici ale adevăratului Dumnezeu, şi de aceea în scurtă vreme păgânii au primit credinţa în Hristos.
Până la urmă, sfântul a ajuns în oraşul Lorch, pe râul Enns, unde s-a aşezat mai mult timp. Mulţimi nenumărate de oameni au început să-l caute, căci i se dusese vestea de făcător de minuni. Într-adevăr, pentru smerenia şi sfinţenia vieţii sale, Rupert primise darul vindecării şi al izgonirii duhurilor necurate, şi de aceea poporul îl cinstea ca pe un adevărat părinte.
Însă pentru că era iubitor de pustie, Rupert nu şi-a aşezat scaunul episcopal nici în Lorch, nici în Regensburg. Astfel, într-una din călătoriile sale, a dat peste un loc minunat, un vechi oraş roman ruinat, numit Juvavium. Aşezat în adâncul munţilor, într-un loc retras şi de o mare frumuseţe, Juvavium l-a cucerit pe Rupert. Primind îngăduinţă de la Theodo, sfântul a construit între ruinele lui o mănăstire închinată Sf. Ap. Petru, în care şi-a aşezat scaunul episcopal. Mai târziu, această mănăstire avea să ajungă un mare centru duhovnicesc şi de învăţătură al întregii Europe. Apoi, pentru că veneau la el şi multe femei care vroiau să-i devină uceniţe, sfântul a zidit, în apropierea mănăstirii Sf. Petru, şi o mănăstire de maici, numită Nonnberg şi închinată Maicii Domnului. Ca stareţă episcopul a chemat-o pe sora sa, Ermentrude, femeie sfântă, care trăia la Worms. În scurtă vreme, cele două mănăstiri au ajuns la o mare dezvoltare.
Din cauza sării care exista în munţii din împrejurimi, sfântul a redenumit vechiul Juvavium şi i-a spus Salzburg, adică „oraşul sării”. Din mănăstirea sa din Salzburg, Rupert avea să-şi conducă de acum înainte toate lucrările misionare.
Având nevoie de ajutoare, sfântul a hotărât să se întoarcă în patria sa, pentru a aduce mai mulţi propovăduitori. A revenit în Bavaria cu 12 însoţitori, dintre care îl pomenim pe Sf. Virgil, irlandez din Leinster, care avea să-i fie urmaş lui Rupert pe scaunul de episcop. De altfel, trebuie spus că irlandezii au jucat un rol esenţial în lucrarea sfântului apostol. Cu râvna pentru propovăduire şi înfrânarea lor deosebită, irlandezii aveau să influenţeze hotărâtor tânăra Biserică din pământurile Bavariei, mănăstirea din Salzburg devenind un adevărat centru de activitate misionară irlandeză. De pildă, din pricina dragostei lor pentru viaţa călugărească, episcopii irlandezi erau în acelaşi timp şi stareţi de mănăstiri. Acest lucru a fost preluat şi în pământurile Bavariei, Rupert fiind în acelaşi timp stareţ al mănăstirii din Salzburg şi episcop al întregului ţinut. Caracterul irlandez al Bisericii din Bavaria avea să se păstreze încă mult timp după moartea sfântului, Bavaria devenind un adevărat centru de evlavie pentru toate pământurile germane.
Oricum, împreună cu ucenicii săi, Rupert s-a nevoit cu râvnă pentru încreştinarea păgânilor din acele locuri. Ca un adevărat propovăduitor, sfântul a întemeiat peste tot o mulţime de mănăstiri. Fiind adevărate lumini pentru ţinuturile dimprejur, înţeleptul episcop a putut să-şi ducă prin ele la bun sfârşit munca. Astfel, pomenim mănăstirea pe care Rupert a întemeiat o pe malul lacului Wallersee, închinată tot Sf. Petru, apoi mănăstirea din Maxglan, cea din Pongau, întemeiată în urma unei vedenii cereşti, cea din Altötting şi multe altele.
Şi astfel, după o viaţă întreagă pusă în slujba lui Dumnezeu, în care a izbutit să aducă nenumăraţi păgâni la Hristos şi la dreapta credinţă, sfântul s-a apropiat de plecarea în veşnicie. Simţind că i se apropie sfârşitul, în primăvara anului 717 s-a retras la mănăstirea sa din Salzburg, pentru a petrece Postul Mare. Dumnezeu l-a întărit şi a trecut cu bine întregul post. În ziua de Paşti a slujit Sf. Liturghie în faţa poporului care se adunase acolo, şi după slujbă a ţinut ultima sa predică. Apoi, liniştit şi împăcat, s-a închinat în faţa tuturor şi, după ce şi-a cerut iertare, şi a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Era ziua de 27 martie (ziua in care se praznuieste acest Sfant) a anului 717. „Întreg poporul din Noricum l-a jelit,” ne spune Viaţa sfântului, „pentru că fusese un apostol al acelui neam, şi pentru că nu mâhnise pe nimeni în nici un fel.” După moartea sa, omul lui Dumnezeu a fost îngropat în mănăstirea Sf. Petru din Salzburg, unde odihnesc moaştele lui până astăzi.
Pentru rugăciunile Sfântului Rupert, episcop de Salzburg şi apostol al Bavariei şi Austriei, Dumnezeu să ne dăruiască şi nouă râvnă în propovăduirea dreptei credinţe şi iertare de păcate. Amin!
Sursa: mitropolia-ro.de
RUMÄNISCHE ORTHODOXE METROPOLIE FÜR DEUTSCHLAND UND ZENTRALEUROPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu