Scrisoarea a III-a apocaliptica

Tot rasfoind paginile acestei lumi virtuale, am descoperit un pamflet, o glumita, inspirata din miracolul eminescian, probabil scrisa de vreun anonim (caci autorul nu se semneaza), prin care, spre unimirea mea (dar nu de copil ci a unui adult constient de realitatile zilnice) se arata aceasta crunta realitate la care e supus Parintele nostru Iustin Parvu, impotriva caruia s-au pronit deja lupte chiar si nevazute. Poezioara, este scrisa cu mult umor, si transmite un mesaj pur crestin: de lupta si curaj impotriva tuturor antihristilor care vor din rasputeri sa inghenuncheze Ortodoxia si deci, pe Insusi IIsus Hristos! Dar noi crestinii nadajduim la Bunul Dumnezeu sa ne mai dea vreme de pocainta! Doamne ajuta!

Scrisoarea a III-a apocaliptica

Iată vine-un sol de pace c-o năframă-n vârf de băţ.
Antichrist, privind la dânsul, îl întreabă cu dispreţ:
- Ce vrei tu?
- Noi? Bună pace! Şi de n-o fi cu bănat,
Sfântul nostru-ar vrea să vază pe măritul împărat.

La un semn deschisă-i calea şi s-apropie de cort
Un monah atât de simplu, după vorbă, după port.
- Tu eşti Pârvu?
- Da-mpărate!
- Am venit să mi te-nchini,
De nu, schimb a ta sutană într-o ramură de spini.
- Orice gând ai, împărate, şi oricum vei fi sosit,
Pe pământul sfânt al ţării nu vei fi bine-primit!
Ştiu că orice ţi s-ar spune tu-ai venit ca să ne cerţi
Şi că nu îţi stă în fire ca ceva să poţi să ierţi.
Totuşi, poate-a mea credinţă ţi-o întoarce a ta cale,
Pricepând că ţara asta este-o nucă foarte tare...
De-o fi una, de-o fi alta: ce e scris şi pentru noi,
Bucuroşi le-om duce toate, de e pace, de-i război.
- Cum? Când lumea mi-e deschisă, a privi gândeşti că pot
Ca acum Globalizarea să se-mpiedice de-un ciot?
O, tu nici visezi, bătrâne, câţi în cale mi s-au pus!
Toată floarea preoţimii a întregului Apus...
Am jurat ca peste dânşii să trec falnic, fără păs,
Din pristolul Casei Albe să dau calului ovăs;
Am jurat ca-nteaga lume să-mi stea mâine la picioare,
Fiecare om să poarte câte-un cip la cingătoare...
Şi, din câte vezi, moşnege, toată lumea-mi face sluj,
Preşedinţi şi prim-miniştri, de la Londra pân’ la Cluj.
Toţi sunt speriaţi de mine şi de crunta-mi răutate!
Crizele şi pandemia mi i-a dat pe toţi pe spate!
Tu nu vezi cine vă face legile pe la Bruxelles,
Că în Sfatul Naţiunii stă viţel lângă viţel?!
Şi de crunta-mi mişelie tu te aperi c-un toiag?
Şi, purtat de biruinţă, să mă-mpiedec de-un moşneag?
- De-un moşneag, da, împărate, căci moşneagul ce priveşti
Nu e om de rând, el este robul Lumilor Cereşti...

Şi abia plecă bătrânul... Ce mai freamăt, ce mai zbucium!
Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium,
Iar la poala lui cea verde mii de feţe luminoase,
Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă;
Mii de îngeri umplu câmpul şi roiesc după un semn
Iar arhanghelii în ceruri bat cu scările de lemn,
Şi ca raze orbitoare şi ca ropotul de grindeni,
Orizontul luminându-l, vin săgeţi de pretutindeni...
Pârvu însuşi mână-n luptă armia mântuitoare,
Care vine, vine, vine, calcă răul în picioare.
Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliţi,
Printre cetele păgâne trec rupându-şi large uliţi;
Risipite se-mprăştie a duşmanilor şiraguri,
Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri,
Ca potop ce mântuieşte, ca o mare turburată -
Peste-un ceas Globalizarea e ca pleava vânturată.
Acea grindin-oţelită înspre Dunăre o mână,
Iar în urma lor se-ntinde falnic ARMIA CREŞTINĂ!